Manifestări dedicate Zilei Drapelului Naţional

1
315

Craiovenii sunt aşteptaţi, astăzi, să participe la manifestările dedicate Zilei Drapelului Naţional, care sunt organizate, ca în fiecare an, în Piaţa Tricolorului (lângă Teatrul Naţional „Marin Sorescu”). Steagul României a fost coborât ieri-seară de pe catarg, iar în această dimineaţă a fost sfinţit în cadrul unei slujbe religioase săvârşite la biserica „Sfânta Treime”. Manifestările vor începe la ora 9.00 cu alocuţiunile autorităţilor locale, care vor fi urmate de primirea şi ridicarea Drapelului pe catarg. Ceremonia se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

1 COMENTARIU

  1. Cred ca e alarma falsa. Este zi de doliu national. Nimeni nu face spectacole, manifestatii azi. Atata putem si noi : sa fim alaturi de familiile care si-au pierdut pe cei dragi in excursia mortii…

Comments are closed.