Centrul Craiovei, închis de dimineaţă

0
432

Astăzi, timp de două ore, nu se va putea circula cu maşina prin centrul Craiovei. De dimineaţă, între orele 8.00 şi 10.00, se va închide circulaţia rutieră pe strada „A.I.Cuza”, de la intersecţia cu strada „Theodor Aman” (la Casa Albă) şi până la intersecţia cu strada „Arieş” (la Universitate). Această măsură a fost luată cu ocazia desfăşurării festivităţilor organizate în zona central cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. După ceremonial, circulaţia va fi reluată.