Sprijinul financiar pentru producătorii de tomate se prelungeşte

0
351

 

subventie-tomate-rosii-in-solarProducătorii agricoli din România vor fi susţinuţi în continuare printr-un program guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă.

Executivul a aprobat ieri printr-o Hotărâre de Guvern, prelungirea termenului de depunere a actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate, în sensul că valorificarea producţiei de tomate din cadrul Programului să se facă în perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv şi/ sau noiembrie – 20 decembrie, inclusiv. Cultivatorii care nu au reusit pana la 1 iunie să iasa cu roşiile pe piaţă mai au astfel o şansă pentru încasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an. Peste 6.800 de cultivatori au beneficiat până acum de acest program.

Producătorii agricoli înscrişi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, care vând tomatele în spaţii de vânzare precum pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante vor purta elemente de identificare. Elementele de identificare şi procedura de distribuire a acestora, precum şi tipul cheltuielilor aferente se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

De asemenea, suportarea cheltuielilor aferente identificării producătorilor beneficiari ai acestui program se va realiza din resursele financiare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Prin prelungirea acestui termen se urmăreşte eficientizarea activităţii sectorului tomate produse în spaţii protejate, asigurarea necesarului de consum intern din producţia autohtonă de tomate, realizarea unei proceduri de identificare a producătorilor autohtoni de produse agricole şi o corectă informare a consumatorilor. De asemenea, se urmăreste obtinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piaţa europeană, precum si o eficienţă economică în realizarea şi valorificarea acestora.