Post-festum: o ecuaţie neliniştitoare

2
76

Scrutinul s-a încheiat aseară târziu şi, din motive de asincronie calendaristică, rezultatele, nici cele ale exit-poll-urilor, nu ne-au parvenit înainte de a trimite spre tipar aceste pasagere rânduri. Însă, dincolo „aritmetica” lor, ceea ce va conta va fi dinamica punctajelor în distribuţia pretins „ideologică” ce va permite agregarea, pe un criteriu deja în vădită desuetudine, a direcţiilor evolutive ale Europei de mâine. Oricum, surpriza – totuşi şocantă, în ciuda certitudinilor previzionale – o constituie avansul adversarilor actualei Europe Unite. Şi cromatica sa mai mult decât diversă, pe alocuri adversativă. Faptul în sine generează o inedită şi insolită condiţie a viitorului subiect de drept politic şi istoric, fiindcă noii actori, cu o pondere întreită pe ansamblu, ar putea, dacă vor rămâne fideli programelor proprii, nu doar să schimbe, în bine ori în rău, Uniunea însăşi, ci chiar s-o submineze până spre ruinarea temeliilor ei şi aşa şubrezite.

S-a spus şi s-a tot repetat: campania a fost ştearsă, un pic zăludă, tasată de banalităţi lozincarde într-o competiţie a orgoliilor pretins europeniste din partea celor trei familii impuse de exerciţiul ultimelor decenii din care, cu minime excepţii, argumentele forte de conţinut aproape au lipsit. N-am reţinut nicio preocupare pentru un proiect fezabil apt să contureze liniile salvatoare ale organismelor continentale în mare pierdere de substanţă şi de credibilitate.

Am mai spus-o, unica soluţie cât de cât tonică consistă în dinamica alternanţei, chiar dacă, în derapajul vertiginos acuzat la nivelul întregii clase politice de pe scena internaţională, în această epocă post-istorică ori post-umană, cum se va mai fi numit, nici alternanţa nu şi-a probat eficienţa. Şi totuşi… După aproape un deceniu, dacă nu chiar mai mult, direcţia imprimată, cu un supradimensionat şi răpănos elan liberist, de „familia” popularilor, alternativa socialiştilor pare unica posibilă, fie şi sub spectrul acelei schimbări de care, aiuritor, au vorbit cu toţii.

Se pare că aşa se va şi întâmpla, iar în acest caz singura preocupare şi grijă a reprezentanţilor de stânga va fi de a opera, în adâncime şi în termeni de îndrăzneală, acele schimbări pe care experienţa de până acum le impune într-o ecuaţie de totală dezambiguizare.

E vorba de o formulă dilematică cu premise într-o logică aristotelică, cea a lui aut/aut: sau/sau; sau redirecţionarea, de la palierul legislativ, parlamentar dar nu numai, la cel al reconstrucţiei politicii economice, cu accent pe muncă, id est investiţii, locuri de muncă, reevaluarea educaţiei şi a sănătăţii, ca sectoare prioritare, sau continuarea liniei de austeritate forţată, prin pârghiile unui control „jandarmeresc” intervenţionist în ambientul distribuţiei resurselor, naţionale şi europene, în ograda fiecărui stat membru.

Oricare altă variantă e din start sorită eşecului. Fiindcă, aşa cum s-a prezis de avizaţi specialişti şi cum e deja dureros de real, neo-liberismul supravieţuitor crizei capitalismului profetizate judicios încă de-acum un veac de Max Weber ne-a condus în pragul unui faliment epocal: o extindere, pe orizontală, şi o potenţare, pe verticală, a sărăciei. Efectul, cel mai vizibil şi principalul generator al euroscepticismului şi antieuropenismului, este grava lipsă de orizont, ba chiar starea de devălmăşie, ce cuprinde mase largi de cetăţeni, de la Nord la Sud, de la Vest la Est.

Or, dacă socialişti – ca principali actori ai proiectului european în faza sa constitutivă decisivă de acum aproape 35 de ani – recuză direcţia de-acum a Uniunii, tot ei ar fi, dată fiind erodarea dinspre dreapta populară, cei abilitaţi pentru o restituire a liniilor robuste, aşezate în spaţiul unei veracităţi promise.

E ceea ce declara zilele trecute un ex-socialist italian de marcă, Giuliano Amato, nu doar ex-ministru şi ex-premier în două rânduri al ţării sale, dar şi copreşedinte al Convenţiei Europene ce-a premers primele alegeri continentale comune. El denunţa hăul creat între speranţa ce însoţea chinurile facerii Europei Unite, acompaniate de entuziasmul primelor alegeri din 1979 pentru un parlament continental, şi dezolarea, funebră, de astăzi, prilej şi pretext pentru ofensiva radicalismelor de varii culori ce-au însoţit acest ultim test electoral.

Un post-festum, aşadar, mai neliniştitor decât oricând, a cărui gestionare va marca, îmi pare, dacă nu destinul, măcar viitorul imediat al Europei şi, de fapt, al nostru, al tuturor.

2 COMENTARII

  1. Sunteti un adevarat izvor de “asa nu” domnule pseudoprofesor care e deposit de secol, lume si orice se mai afla in jurul sau, inclusive limba romana. Ideal ar fi sa mergeti in padure unde va e locul.

  2. Sunteti un adevarat izvor de “asa nu” domnule pseudoprofesor care e depasit de secol, lume si orice se mai afla in jurul sau, inclusiv limba romana. Ideal ar fi sa mergeti in padure unde va e locul.
    Decat un amalgam pe care realmente nu il intelege nici dracu! Mai bine puneti punct, e mai logic decat orice alte aberatii inutile va poate nascoci mintea. E o irosire a 10 minute din viata sa citesti asa ceva, e imposibil sa intelegi sau sa iti foloseasca asemenea vise si inchipuiri ale unei minti bolnave. Timpul irosit cu asemenea materiale fecaliterare nu mi-l mai da nimeni inapoi. Inchideti-va blogul, si gura si eventual ochii.

Comments are closed.