Ce nu se mai învaţă la şcoală, dar uită şi autorităţile!

0
456

„Ziua Olteniei”, mica Valahie, cum îi spune istoricul Alex Mihai Stoenescu, -instituită prin lege, în urmă cu 4 ani, promulgată de actualul preşedinte Klaus Iohannis- „bifată” mai deunăzi, la 21 martie a.c., într-un anonimat desăvârşit, suficient de jenant, şi din cauza rigorilor sanitare, dar şi al indiferenţei noastre faţă de măreaţa istorie a locului, a trecut. Oltenia monahală, Oltenia primelor pelerinaje post-bizantine la Bistriţa Craioveştilor, Oltenia ctitoriilor boiereşti şi negustoreşti, Oltenia culelor, Oltenia răscoalelor endemice şi a perfectului simplu, este nu doar o parte de pământ românesc, unde ritmul vieţii este ameţitor, ci leagănul neamului românesc, cum aprecia Dumitru Drăghicescu în „Din psihologia poporului român” apărută pe la 1907. Şi nu numai. Teza o susţine şi Bogadan Petriceicu Haşdeu. De aceea pare că întreg peisajul cosmic, de deasupra Olteniei, şi din spaţiul său geografic, este construit de poetul de neuitat Virgil Carianopol (1908-1984): „Muică, noi suntem un neam / Ca frunza lucind în ram (..) / Cerul cât e de-nflorit / De la noi s-a’mpodobit. / Din ştergarul nostru a luat / Curcubeul lui vărgat (…). Muică, suntem neam de piatră / când e vorba pentru vatră, Suntem pui de brâncoveni / De panduri şi de jieni”. În „Istoria Olteniei” (Ed. RAO, 2011), Alex Mihai Stoenescu scria: „A crede că patriotismul oltenilor este rezultatul propagandei comuniste, al naţionalismului ceauşist sau al protocronismului exagerat lansat în 1974 nu este numai gândire primitivă a unui nărod sau năroade, ci dovadă de ignoranţă şi incompetenţă”. N-am să fac referiri la Oltenia sub ocupaţie romană, atestată de mărturii istorice, sau Oltenia în timpul migraţiilor barbare sau sub stăpânire austriacă (1718 – 1739), când austriecii au demonstrat o atitudine de superioritate faţă de poporul „primitiv” condus de boieri feudali „înapoiaţi”, care refuzau modernizarea occidentală, idee complet falsă, mai ales că procesul de deznaţionalizare şi distrugere a civilizaţiei româneşti din Transilvania probează că ocupaţia occidentală conţinea elemente de presiune inacceptabile. În schimb, am să evoc observaţiile lui Constantin Rădulescu Motru, din Butoieştii Mehedinţiului, care spunea: „Oltenii sunt patrioţi înflăcăraţi şi chiar dacă printre ei se află câţiva nu prea convinşi, şi aceştia se molipsesc repede atunci când ţara pare în pericol”. La rândul său P. P. Panaitescu, care rămâne un mare istoric de sinteză al epocii medievale, făcea următoarele referiri la nobilimea feudală: „Ca orice clasă nobilă care îşi respectă tradiţile, boierimea era anarhică cultivând asiduu individualismul, mândria şi cultul forţei”. Istoricul se referă, în opera sa, şi la chestiunea influenţei decisive a boierilor olteni, strehăieni şi craioveşti asupra puterilor statului. Istoria locului este densă şi cuprinde pagini scrise cu sânge precum rolul Olteniei în revoluţia de la 1848, cu Tudor din Vladimiri, conducător al mişcării, cu proclamaţia de la Tismana, numită „de la Padeş”, prin care chema tot norodul românesc la arme şi făcea cu mult înaintea lui Ion C. Brătianu o împărţire a clasei superioare în două: aristocraţia străină sau înstrăinată şi nobilimea română. Apoi Oltenia în epoca Principatelor, a răscoalei de la 1907, cu Băileştiul zdruncinat de tunurile puterii, cum ne încredinţează Panait Istrati în „Ciulinii Bărăganului”. Pământ sfânt, Oltenia i-a dat ţării pe Constantin Brâncuşi, Nicolae Titulescu, George (Gogu) Constantinescu, Ion Ţuculescu, Gheorghe Ţiţeica, Marin Sorescu, Amza Pellea, Sabin Bălaşa, Adrian Păunescu, dar şi mari domnitori precum Neagoe Basarab, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab. Sălaş al artei moderne prin Macedonski, Arghezi, Gib I. Mihăilescu şi Constantin Brâncuşi, Oltenia rămâne marcată de cobiliţa pe umeri şi pasărea măiastră a lui Brâncuşi ascunsă n colţul sufletului fiecărui oltean. O deloc naivă recomandare: istoria Olteniei ar trebui să-şi găsească locul, pe cât este posibil, în curricula şcolară, a celor care au avut şansa de a se naşte pe acest pământ. Poate că dascăli luminaţi se vor gândi la acest lucru, atât de reconfortant.