Argumentat exhaustiv şi bine croit articolul jurnalistului Ion Cristoiu, din „cristoiublog.ro”, intitulat „Comunistul Nicolae Ceauşescu a luptat să salveze Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos. USR-Plus-istul Dan Barna luptă să îl distrugă”. Articolul pleacă de la cum s-a votat, miercuri 24 februarie a.c., în Camera Deputaţilor, la dezbaterea pe marginea acordării unei subvenţii de 960.000 euro schitului românesc „Prodromu” de la Muntele Athos, menţionându-se votul „contra” al deputaţilor (31 la număr) USR-Plus. Ceea ce reuşeşte să demonstreze, cu claritate, Ion Cristoiu este faptul că prezenţa românească la Sfântul Munte ţine de istorie şi nu de religie. Enumerându-le lui Dan Barna şi congenerilor săi scrierile româneşti despre Athos, între care volumul recent „Publicistica lui Ion Brad (1929-2019)” semnat de tânărul Mihai Cistelecan, „Memoriile unui ambasador” (vol. IV) aparţinând poetului şi omului de cultură Ion Brad, fost ambasador al României la Atena, practic, Ion Cristoiu i-a făcut „săraci cu duhul” pe cei la care se referă, trimiţându-i în bibliotecă. Unde lectura e mai dificilă decât bătutul la tobe. Prin acest moment –realmente penibil- USR-Plus-iştii au demonstrat că sunt goi. Şi retorica lor şmecheră, deşi unii dintre ei vorbesc ca nişte rândaşi făcuţi din înnădeli dizarmonice, valorificând dexterităţi minore, nu mai înşeală demult. N-au cum să se comporte corect moralmente alegând eticismul intransigent, fiindcă sunt în plină criză de identitate. Şi înainte de a-şi asuma pripit un rol sau altul, înainte de a se culpabiliza sau de a se justifica, trebuie să-şi reevalueze înzestrările şi limitele, cu sobrietate, dacă nu chiar dreaptă cumpănire a lucrurilor. Altfel mai dăinuie o vreme la discreţia împrejurărilor şi a propriilor ei fantasme. Cealaltă componentă indusă a discuţiei –atitudinea faţă de BOR- o divulgaseră prin atacurile la credinţa ca atare a românilor, aşezămintele de credinţă, construcţiile bisericeşti, în general. Deşi sunt incapabili să explice de ce între religie pe de-o parte şi valorile universale de bine, iubire, solidaritate, toleranţă pe de altă parte, ar fi o contradicţie. Fronda deputaţilor USR-Plus la votul de miercuri este descalificantă. Ea probează o dimensiune culturală, nu îngustă, cât realmente discutabilă. Din păcate la noi a prins rădăcini ideea folclorică potrivit căruia politicianul trebuie să fie „băiat deştept” şi pragmatic. Fără prea multe fasoane cărturăreşti, fără lectură, fără intelectualisme. Evident, nu orice om citit e pregătit să preia funcţii importante în ierarhia puterii, dar e foarte bine când oamenii politici sunt şi cultivaţi. Ambianţa românească nu crede însă în bibliotecă. Deşi lectura modifică în bine cunoştinţele producând o iluminare, dând o sugestie de eternizare a clipei. Şi forţa ei provine din faptul că are acces prin emoţie la cele mai ascunse –uneori cu totul inamovibile- trăiri ale noastre. Politica înţeleasă nu ca o bătălie grobiană, ci ca o artă a compromisului, adică a negocierii, iată o perspectivă neluată în seamă, şi momentan îndepărtată. Să revenim. În România nimeni nu se compromite definitiv şi nimeni nu trage consecinţele de rigoare de pe urma derapajelor proprii. Grotescul e încă rentabil. Gestul deputaţilor USR-Plus rămâne însă impardonabil, sau poftim de neînţeles.
