Controale de amploare pentru protejarea fondului forestier

0
593

În ultima săptămână, polițiștii Direcției de Ordine Publică au efectuat peste 1.000 de controale și au întocmit 324 de dosare penale, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru protejarea fondului forestier.

În perioada 19 – 25 februarie 2021, polițiștii au desfășurat 1.021 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos. Au fost vizate exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice. Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 324 de dosare penale, fiind cercetate 126 de persoane și au fost aplicate 230 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 – Legea privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 368.000 de lei.  Ca măsuri complementare, au fost confiscați 1.144 de metri cubi de lemn, fără documente legale, în valoare de 343.440 de lei. Au fost înregistrate 41 de apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 14 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.