Ostroveni: „Anul 2018 va fi unul al investițiilor”

0
3473

Peste 2,1 milioane de lei este bugetul de investiții al comunei Ostroveni, de anul acesta, o sumă care permite autorităților să demareze proiecte de interes pentru cei peste 5.000 de locuitori. Alături de marile șantiere, care vor fi realizate cu bani europeni sau fonduri de la bugetul de stat, autoritățile pregătesc și lucrări din bugetul local, printre care amenajarea a două părculețe și instalarea unui sistem video, bine pus la punct, care să le ofere mai multă siguranță locuitorilor din Ostroveni.

Cele mai importante investiții care vor fi demarate, începând cu această primăvară, sunt două lucrări de consolidare și modernizare a unor clădiri de utilitate publică. Primul dintre acestea este Grădinița cu program normal Lișteava, care va intra în șantier în perioada următoare. Conform autorităților, investiția care se va face acolo se ridică la suma de 450.000 de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), bani de la bugetul de stat. Cel de-al doilea mare proiect este reabilitarea și modernizarea dispensarului din Ostroveni, pentru care s-a obținut o finanțare  de 370.000 de lei, tot prin PNDL. ”Ambele lucrări urmează să fie scoase la licitație și preconizăm că, în luna aprilie, cel mai târziu, să ne apucăm de lucru”, a precizat primarul comunei Ostroveni, Silviu Preduș. În ambele cazuri, se vor face lucrări ample de consolidare. La grădiniță, care funcționează chiar și în prezent, autoritățile își doresc să amenajeze grupuri sanitare în interior, dar și o sală de festivități care să fie pusă la dispoziția copiilor pentru a-și desfășura acolo serbările pe care le pregătesc la clasă cu diverse ocazii.

Teatrul de Vară, un proiect câștigător

Cea de-a treia mare lucrare a acestui an este refacerea Teatrului de Vară, care se află în zona centrală a localității, vizavi de primărie. Autoritățile se pregătesc să demareze și aici lucrarea de investiții, banii fiind asigurați din fonduri europene, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în sumă de 80.000 de euro. „Proiectul este eligibil și urmează să se semneze, în această perioadă, contractul de finanțare. După aceea, vom scoate lucrarea la licitație, astfel încât să ne putem apuca de lucru și aici, cât mai curând posibil”, a declarat primarul din Ostroveni. Clădirea va fi reabilitată şi modernizată: structura de rezistență va fi consolidată, pereții refăcuți, acoperișul înlocuit, iar la final se vor amplasa scaune pentru public. Printre dotări, se vor număra instalaţiile de sonorizare şi iluminatul clădirii. După terminarea lucrărilor, Teatrul de Vară va fi redeschis, autoritățile având în plan să organizeze o inaugurare cu fast, un eveniment special la care vor fi invitaţi toţi locuitorii din comună.

Vor fi amenajate două zone verzi

Cu bani de la bugetul local, autoritățile și-au propus să amenajeze anul acesta două părculețe, unul în satul Grindeni și altul în Lișteava. În total vor fi investiți 310.000 de lei, bani cu care cele două spații se vor transforma în adevărate oaze de verdeață, cu băncuțe, alei, o cișmea și chiar un foișor, unde, pe timpul verii, localnicii vor putea să poposească la umbră. Autoritățile au inclus în proiecte și iluminatul acestor părculețe, lucru care va permite frecventarea lor și pe timpul nopții. „Erau niște terenuri care se aflau în proprietatea Consiliului Local și pe care nu le foloseam. Ne-am gândit să le amenajăm corespunzător și să le punem la dispoziția cetățenilor”, a mai spus primarul Silviu Preduș. Tot cu fonduri de la bugetul local, se dorește și reamenajarea, pe exterior, a sediului Primăriei Ostroveni, urmând ca, în anii viitori, să se realizeze și o amenajare a interiorului clădirii.

Sistem modern de iluminat și camere de supraveghere

Două aspecte importante sunt legate de siguranța și confortul cetățenilor din comună. Din acest motiv, pe lista de investiții pentru anul 2018, se regăsesc un sistem de supraveghere video și modernizarea iluminatului public în toată localitatea. Primarul Silviu Preduș a precizat că rețeaua de supraveghere video a fost bugetată cu 200.000 de lei și va fi monitorizată atât de primărie, cât și de poliție, fiind foarte importantă în combaterea furturilor. Tot de la bugetul local, se investesc 500.000 de lei în modernizarea și extinderea iluminatului public. Vor fi montate lămpi cu led în toate satele din Ostroveni, astfel încât să se realizeze o eficientizare a costurilor pe o perioadă mai îndelungată. „Privind lista de proiecte, putem spune că 2018 chiar va fi un an al investițiilor la Ostroveni. Sunt proiecte care se pornesc cu bani europeni, cu sume de la bugetul de stat, dar și lucrări care ne aparțin, alocând bani de la bugetul local pentru realizarea lor. O mare provocare a acestui an va fi demararea Masterplanului de deșeuri”, a declarat primarul Silviu Preduș.

Impozit minim pentru investitori

Primăria Ostroveni și-a propus să colecteze mai mulți bani la buget, prin recuperarea creanțelor restante de la localnici. În acest sens, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobată o hotărâre de consiliu local prin care s-a stabilit ca toți datornicii care își plătesc integral sumele restante până la data de 30 iunie a acestui an să fie scutiți de plata majorărilor de întârziere în procent de 100%. ”Având în vedere dificultatea generată de lipsa temporară a disponibilităților băneșri înregistrate de contribuabili, am elaborat posibilitatea de recuperare a creanțelor bugetare restante datorate de către contribuabilii persoane fizice”, ne-a precizat Daniela Țârcomnicu, inspector în cadrul compartimentului Taxe și Impozite din Primăria Ostroveni. De asemenea, pentru a atrage investitori, autoritățile locale au decis să meargă pe cota minimă de impozitare la categoria clădiri rezidențiale, persoane fizice – 0,08%, dar și la categoria clădiri nerezidențiale, persoane juridice – 0,20%.

Cadastru gratuit pentru că 1.124 de hectare

Un pas important l-au făcut autoritățile și în ceea ce privește cadastrarea proprietăților aflate în extravilanul comunei. Încă din anul 2016, s-a început efectuarea cadastrului pe fonduri europene, prin programul național, Ostroveniul fiind chiar prima comună din județ care a inițiat aceste lucrări. În acel an, au fost măsurate și înscrise în cartea funciară suprafețe în sumă de 225 de hectare. Acțiunea a continuat și în 2017, când au beneficiat de cadastru gratuit și alți proprietari, în total o suprafață de 630 de hectare. „Anul acesta, ne propunem să cadastrăm, cu sprijinul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj, încă 1.124 de hectare, la nivelul localității noastre. Este un program foarte eficient și vine în ajutorul proprietarilor de terenuri agricole, situate în extravilan, prin faptul că se efectuează fără nici un ban din partea lor”, a precizat Viorica Roxana Căluțoiu, secretar în cadrul Primăriei Ostroveni.

LAURA MOȚÎRLICHE și RADU ILICEANU