„Creaţia literară românească, în ochii copiilor”, la Grădiniţa „Tudor Vladimirescu” din Craiova

0
1060

La Grădiniţa cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu” din Craiova au avut loc două evenimente destinate cadrelor didactice şi preşcolarilor. Primul a fost simpozionul interjudeţean „Creaţia literară românească, în ochii copiilor”, iar cel de-al doilea a făcut parte din cea de-a II-a ediţie a expoziţiei-concurs „Creaţia literară românească, în culorile copilăriei”. Ambele au avut ca scop sporirea preocupărilor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru promovarea standardelor europene în educaţie, prin implicarea preşcolarilor în activităţi în care accesul se pune pe cultivarea limbii române şi educarea limbajului, precum şi pe activităţile artistico-plastice, contribuind, astfel, la dezvoltarea vorbirii şi a creativităţii, a valorilor morale în viaţa copiilor. „A fost un prilej minunat de a împărtăşi cu ceilalţi participanţi experienţa noastră în promovarea limbii române literare şi reflectarea textelor şi lucrărilor plastice realizate de copii”, a precizat prof. Anda Maria Neţoiu, director al Grădiniţei cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu”. Alături de ceilalţi parteneri în proiect, Asociaţia „Dominou” a delegat ca participanţi voluntari din Grecia, Turcia, Spania, Portugalia şi Macedonia, aflaţi în Craiova prin Programul „Intercultural road to diversity”.