Încep lucrările la centura ocolitoare a Bechetului

0
376

Cu o administraţie care se îngrijeşte de bunul mers al lucrurilor, localitatea Bechet tinde să devină acum una dintre cele mai îngrijite ale Doljului. Oraşul de pe Dunăre are mari şanse de dezvoltare, iar primarul, Gheorghe Ionele, este convins că rezultatele proiectele importante care s-au derulat şi se vor mai derula nu vor întârzia să apară.

Gheorghe Ionele

Lucrările de introducere a canalizării în întreaga localitate sunt deja realizate în mare parte, atât cu fonduri de la Ministerul Mediului cât şi pe Masterplan. Un alt proiect important, de cooperare transfrontalieră, este realizarea centurii ocolitoare în valoare de 6,5 milioane de euro, care ar urma să fie gata la sfârşitul acestui an.

„Este un proiect comun cu Primăria Oreahovo, în cadrul proiectelor de cooperare transfrontalieră. Primăria Bechet va beneficia de 6,5 milioane de euro, iar cea din Oreahovo, de un milion de euro. Ruta măsoară opt kilometri, din care şase kilometri sunt centură ocolitoare a oraşului şi doi kilometri sunt pentru modernizarea bulevardului Independenţei”, a spus edilul.

Dacă de fonduri europene nu duc lipsă, asta nu înseamnă că autorităţile locale din Bechet stau cu mâinile în sân, ci pun la cale şi proiecte realizate din bugetul local. „Cu fonduri de la bugetul local – 5 miliarde lei vechi – vom asfalta două străzi din localitate, având suprafaţa totală de doi  kilometri. De asemenea, recent am semnat autorizaţia de construire a unui parc fotovolataic pe o suprafaţă de 57 de hectare. Acest lucru înseamnă noi locuri de muncă pentru oamenii din localitate,  dar şi bani la bugetul local”, a spus primarul Gheorghe Ionele.