Nu mi-am imaginat, până zilele trecute, că un cuvânt precum maidan – şi pe care limba noastră cea comună l-a tratat cu o suspiciune „argotică” – ar avea o circulaţie transnaţională atât de întinsă. Internaţionalizarea sa subită, efect al evenimentelor din centrul Kievului auto-desemnat drept euromaidan, mi-a suscitat curiozitatea filologică şi, iată, dacă provenienţa sa turcească era în parte previzibilă, intrigantă de-a dreptul rămâne prezenţa în aproape toată aria est-europeană, de la ruşi la polonezi, ca să nu mai vorbim de codurile slavofile balcanice.
Las la o parte că, mergând puţin mai departe cu investigaţia, cuvântul îşi are obârşia în greacă, unde μεϊντάνι (meindani) desemna piaţa şi, astfel, ajungem, nu fără un gust al fascinaţiei, la faimoasa agorà din Atena lui Socrate.
Nu ştiu dacă în ucraină termenul are vreo nuanţă deceptivă, ca la noi, unde uzul comun îl subsumează perifericului şi unei realităţi suburbane. Înclin să cred că nu, dimpotrivă, e posibil să-şi fi conservat, dacă acceptăm că alegerea protestanţilor ucraineni nu şi-ar fi asumat, nici chiar ironic, un astfel de risc, chiar semnificaţia, altminteri de rezonanţă, din etimonul grecesc., dar şi turcesc, unde, şi azi, defineşte tot… piaţa.
Dincolo de astfel de diligenţe lingvistice, nu mă pot sustrage unei confruntări – o punere în oglindă – între evenimentele din Kiev ce-au licitat atenţia întregii lumi timp de aproape trei luni şi ciondănelile de la Bucureşti dintre gureşii lideri ai USL, seduşi tocmai în aceste ultime zile de tragi-comedia unui divorţ: à la …maidan. Cu precizarea, semnificativă şi emblematică pentru Isarlîkul căzănit de nenea Iancu, că maidanul nu e nici …periferie şi nici, cu atât mai puţin, piaţă. Este Palat. S-a mutat în Palate. Cu toată tradiţia sa ne-norocită autohtonizată şi mereu reînnoită, funcţionând pe acel principiu al caprei vecinului, în varianta… postmodernă potrivit căreia e chiar recomandabil să moară şi vecinul.
Îmi amintesc, spre sfârşitul anilor ’90, când tot o coaliţie politică sosită la Putere pe un imens val de simpatie şi de entuziasm, că, la primele defectări al căror, nu întâmplător, agent principal se numea Traian Băsescu, scriam un articol schimbând, insidios, sensul sloganului cu care se câştigaseră alegerile în forma „Nu vom pierde decât împreună!”. Aşa s-a şi întâmplat şi, luând pulsul tensiunilor de acum, dintre pesediştii pontişti şi liberalii crinilogi, sub crusta belicoaselor atacuri intrate binişor în zona injuriilor, verdictul acela mai vechi îmi pare a se profila ameninţător.
Chiar şi presupunând că, în spatele acestor zeloase şi deopotrivă iritante dispute – al căror resort cât de cât vizibil e numai fructul unor orgolii, personale sau de grup -, s-ar afla nişte opţiuni strategice date ca geniale, un lucru mi se pare indubitabil: pierderea va fi enormă şi va fi împărţită în mod egal. Iar ea va consta în demotivarea, încă şi mai acută, a cetăţenilor a căror sancţiune, usturătoare, va fi absenteismul de la vot. Pot paria că aşa se va întâmpla la europenele din mai, unde, tocmai datorită detracării, cvasi in corpore, a clasei politice de la noi şi de aiurea indiferenţa, în faza ei de lehamite la care gestiunea circară a actului politic ne-a condus, va fi o dură sancţiune. Şi nu atât a actorilor politici, în mare parte declasaţi, ci a democraţiei înseşi, deja în mare suferinţă. Fiindcă ar trebui să ne întrebăm, cu toţii, îndeosebi politicienii activi, ce preţ mai are o instituţie democratică, fie aceasta parlament, naţional ori european, consiliu local ori primărie, dacă învingătorul va fi obligat să legifereze şi să guverneze în numele unui coeficient de 15-20 la sută, socotit nu la numărul electorilor, ci la cel al celor prezenţi la urne.
O ipoteză pe care, sunt tot mai sigur, gardienii jocului politic de acum, coborâţi cu prea mare uşurinţă în arena unei lupte mizerabile şi cu regulile la purtător, nu pun niciun preţ. Cum nici destinului istoric al euromaidanului ukrainean nu-i putem nici măcar intui mersul şi consecinţele, ar fi mai bine să ne întoarcem la maidanita noastră şi să-i căutăm, cât mai urgent, şansa vreunei terapii. Dacă lucrul acesta ar mai fi posibil.
