Cartea lui Jack Devine „Vânătoare bună” (Ed. Mediafax, 2020) recomandată pentru lectură, pe blogul său personal, de fostul premier Adrian Năstase, justifică toate aşteptările. Un as al spionajului american şi al operaţiunilor clandestine în diferite zone ale lumii –înainte şi după încheierea Războiului Rece- are ce povesti, chiar dacă, din păcate, niciuna din poveştile sale, evident autocenzurate, nu este localizată în Europa de Est. Autorul –adevărat maestru al intelligence-ului- narează îngrijit, logic şi articulat aducând un plus de explicaţii şi adevăr, atât cât este posibil, din punctul său de vedere, asupra unor probleme majore care au frământat lumea, prin prezentarea unor acţiuni informative de valoare, care şi-au pus pregnant amprenta pe jocurile şi destinele nebănuite ale istoriei. Servindu-şi cu nemărginit devotament ţara, din interiorul CIA, în timpul administraţiilor a 6 preşedinţi ai SUA, de la Richard Nixon la Bill Clinton, şi sub conducerea a 11 directori, Jack Devine a traversat întreaga perioadă critică a Războiului Rece, participând în final la încheierea acestuia, cu succes. Jack Devine nu este singurul fost ofiţer CIA care îşi scrie memoriile (CIA – O istorie politică – Franck Daninos; CIA, o istorie secretă – Tim Weiner), dar vechimea de 32 de ani în Central Intelligence Agency, răstimp în care a devenit şef al operaţiunilor CIA în afara SUA, îi conferă o legitimitate de netăgăduit în ceea ce relatează. Pe deasupra, un plus de rafinament, în exprimare, experienţa internaţională, îi conferă şi o cheie de a decripta şi explica multe lucruri încâlcite. Decorat cu CIA Distinguished Intelligence Medal şi alte distincţii de merit. Spune autorul multe lucruri interesante, poate nu ieşite din comun, ca de pildă, ajuns în străinătate „e important să şti să asculţi instinctul” şi dacă ceva nu pare la locul lui, în jurul tău „opreşte-te şi recalibrează”. Dar ceea ce frapează, undeva în capitolul doi al cărţii „Catâri, camioane şi rachete Stinger” (Afganistan 1986) este modul la care recrutează… CIA-ul: în stil capitalist american. Să reţinem formularea. Cooperarea sursei se plăteşte. Întotdeauna. Acceptarea unei sume de bani, deseori ca urmare a unei nevoi financiare urgente, face ca sursele să fie mai cooperante şi mai de nădejde. Odată ajunse pe statul de plată, sursele sunt compromise, dacă divulgă relaţia fiindcă îşi vor face sieşi rău. Cu toate acestea, banii nu garantează întotdeauna fiabilitatea şi orice informaţie trebuie verificată din sursă independentă. O misiune fundamentală a CIA este şi una dintre cele mai puternice moduri de a proteja SUA înstrăinătate. Ca principiu general, ofiţerii CIA nu cred că a plăti agenţii şi alte surse de informare corup procesul de strângere de informaţii. De regulă, sunt alese ţinte despre care se cunoaşte că au acces la informaţiile dorite. Recrutarea –să rogi un cetăţean străin să işi trădeze ţara şi să lucreze pentru unchiul Sam- e una din sarcinile grele pentru un spion. Numai că strategia divulgată de Jack Devine nu mai este proprie, doar CIA-ului, şi ea a fost preluată, poate chiar îmbunătăţită şi de alte servicii europene, spre a penetra cu uşurinţă guverne, încropite politic, cu tot felul de neaveniţi, guverne susţinute cu „discreţie”, tocmai pentru că lumea în care trăim este una în care „influenţarea şi manipularea mediului politic şi economic din ţările străine este o misiune fundamentală a CIA”. Pe frontispiciul CIA de la Langley, verserul biblic gravat sună aşa: „Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi”. Lucrarea memorialistică a lui Jack Devine merită citită cu pixul în mână. Autorul menţionează că „vânătoarea bună face referire la urmărirea neîncetată, din umbră, a duşmanilor şi a surselor de informare”. Şi ca în orice vânătoare, protagonişti sunt vânătorul şi vânatul. De multe ori urmăritul, poate chiar rănit fiind, devine agresiv, deci periculos. Jack Devine ne face să înţelegem şi lucruri pe care nu le spune.
