În ultimele 24 de ore, în urma acţiunilor desfăşurate la graniţa cu Ungaria, poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni au depistat treizeci și patru de cetăţeni străini, proveniţi din Afganistan și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe jos sau ascunşi în automarfare. Patru dintre ei au folosit ca loc de ascundere lada cu scule a unui camion, sperând să treacă neobservaţi de poliţiştii de frontieră.
În data de 24.11.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, băuturi alcoolice pentru o societate din Rusia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în lada cu scule a semiremorcii, patru cetăţeni străini.
Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, solicitanți de azil în România.
Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetățean bulgar, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, încărcat plăci ceramice pentru o societate din Austria.
La control, în compartimentul pentru marfă al autovehiculului au fost descoperiţi ascunşi șase cetăţeni afgani, solicitanți de azil în România.
Cazuri similare s-au înregistrat şi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, unde poliţiştii de frontieră au depistat în ultimele 24 de ore, la ieşirea din România, cincisprezece cetăţeni străini, ascunşi în două automarfare. Autovehiculele erau conduse de un șofer turc, respectiv un român, care transportau role de aluminiu și  diverse bunuri pentru societăţi comerciale din Germania şi Cehia.
La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două grupuri sunt formate din cetăţeni din Afganistan și Pakistan, solicitanți de azil în România.
Tot în zona de competenţă a Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au fost depistați în localitatea Nădlac, în zona Gării, patru persoane de origine asiatică. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru verificări unde s-a stabilit că sunt cetățeni din Pakistan și Afganistan.
Acțiuni asemănătoare s-au derulat şi la Sectorul Poliției de Frontieră Curtici, unde polițiștii de frontieră au depistat pe comunicația Curtici – Dorobanți cinci cetățeni din Afganistan care nu își justificau prezența în zonă. Persoanele în cauză au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma cercetărilor s-a stabilit faptul că intenţionau să treacă ilegal în Ungaria.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.