Deputatul independent, Remus Borza, notează săptămânal, la DC News, politicienii autohtoni şi nu numai, pentru presataţia lor pozitivă sau negativă. Dacă îl notează cu opt pe preşedintele Klaus Iohannis „fiindcă joacă tare”, opinând că nu există momentan un contracandidat, care să îi facă probleme reale, o notează în schimb cu nouă pe Viorica Dăncilă, care „a jucat corect în ultima lună” – destul de dinamică în plan extern – şi cu nota maximă zece pe Lia Olguţa Vasilescu „om de acţiune care a dovedit că se poate”. Remus Borza consideră că Lia Olguţa Vasilescu ar fi făcut treabă bună şi la ministerul Transporturilor, oricum mai bună decât Şova. Având în vedere experienţa acumulată în administraţia publică locală, ca primar al Craiovei, rămâne convins că va performa la ministerul Dezvoltării. Analizele deputatului independent Remus Borza sunt de regulă obiective şi tot de regulă profunde, argumentate corespunzător.