Mai mult de jumătate dintre români nu pot face faţă unei cheltuieli neprevăzute

0
554

În România mai mult de jumătate dintre persoane nu pot facce faţă unei cheltuieli neprevăzute, peste media europeană, unde o persoană din trei (33,9%) se află în această situaţie în 2017, arată Eurostat.

Dintre statele membre ale UE, procentul cel mai ridicat al celor care nu fac faţă cheltuielilor neprevăzute a fost în Letonia (59,9%), Croaţia (56,2%) şi Bulgaria (53,2%). România se află pe poziţia a cincea în clasament, după Grecia, cu o pondere de circa 52%, în scădere de la 54% în 2016.

Mai puţin de o persoană din patru nu poate face faţă cheltuielilor financiare neaşteptate în Olanda (20,7%), Austria (20,6%), Luxemburg (20,4%), Suedia (19,7%) şi Malta (15,8%), care stau cel mai bine din acest punct de vedere.

În uniune, ponderea persoanelor care nu au putut face faţă cheltuielilor financiare neaşteptate a scăzut în 2017 faţă de 2016 cu 2,5 puncte procentuale. Toate ţările au înregistrat o scădere, cu excepţia Estoniei şi Danemarcei (respectiv 4,7 puncte procentuale şi 0,6 puncte procentuale majorate). Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Ungaria (-19,3 puncte procentuale), urmată de Cipru (-6,5 puncte procentuale), Malta (-5,0 puncte procentuale) şi Slovenia (-4,6 puncte procentuale). (Sursa: Mediafax)