Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează în perioada 8-10 decembrie prima ediţie a Atelierului de creaţie artistică – teatru „Vreau să joc”, adresat studenţilor Facultăţii de Litere, Departamentele de Artă şi Comunicare, indiferent de vârstă. «Acest atelier îşi propune perfecţionarea mijloacelor de expresie şi a tehnicilor de interpretare în arta actorului pentru teatru radiofonic, cu ajutorul a trei specialişti: regizorul Gheorghe Preda, scenaristul Bogdan Budeş, scenograful Cosmin Ardeleanu, având ca suport de cercetare textul „Poveste (Imitaţie)” de I.L Caragiale, aparţinând dramaturgiei româneşti pentru copii», precizează organizatorii.
Participarea se va face pe baza completării fişei de înscriere, disponibilă pe site-ul instituţiei, www.tradem.ro, secţiunea Anunţuri. Fişa va fi trimisă pe adresa de e-mail tradem@tradem.ro sau depusă personal la sediul instituţiei din strada „Traian Demetrescu” nr. 31, Craiova. Ea va fi însoţită de o dovadă a calităţii de student (copie legitimaţie, carnet de student etc.).
Numărul participanţilor selectaţi este limitat la 20 de persoane (10 băieţi şi 10 fete), alegerea participanţilor realizându-se în ordinea înscrierilor. Data-limită până la care pot fi trimise materialele necesare înscrierii este 3 decembrie, iar lista finală a participanţilor va fi anunţată pe data de 4 decembrie, pe site-ul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.