Catedrala Mitropolitană din Craiova îşi prăznuieşte ocrotitorul duhovnicesc. Credincioşii din Cetatea Băniei sunt aşteptaţi astăzi să ia parte la tradiţionala procesiune închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, patronul sfântului lăcaş şi al oraşului. Mâine, 26 octombrie, de la primele ore ale dimineţii, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârşită de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, în frunte cu ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Numeroşi credincioşi din municipiul Craiova şi zonele limitrofe sunt aşteptaţi să participe şi anul acesta la sărbătoarea ocrotitorului spiritual al municipiului Craiova şi al Catedralei Mitropolitane, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
După cum a precizat părintele protosinghel Vladimir Dărângă, eclesiarul Catedralei Mitropolitane, momentele liturgice dedicate evenimentului vor debuta astă-seară, în ajunul praznicului, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de tradiţionala procesiune – în jurul orei 18.30 – pe străzile centrale ale oraşului cu racla în care se află moaştele Sfântului Ierarh Nifon, ale Sfintei Muceniţe Tatiana diaconiţa şi ale Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah. Sfintele moaşte vor fi purtate în procesiune pe traseul: Catedrala mitropolitană – Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” – Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Universitate – Prefectură – Biserica „Sfântul Ilie” – Catedrală. La întoarcere, racla cu Sfintele Moaşte va fi aşezată pe podiumul din faţa Catedralei, spre cinstire şi închinare tuturor credincioşilor, iar părinţii slujitori vor săvârşi în continuare slujba Utreniei, Ceasul I şi de la miezul nopţii va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Momentele liturgice vor culmina în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, mâine, 26 octombrie, cu oficierea Sfintei Liturghii Arhiereşti de către ÎPS Părinte Irineu, alături de ierarhi din Sinodul Mitropolitan, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Racla cu sfintele moaşte va rămâne spre cinstire şi închinare până seara.
Construită în stil bizantin, Catedrala mitropolitană „Sfântul Dimitrie” este una dintre cele mai frumoase biserici ale oraşului Craiova. Păreri neconfirmate documentar plasează existenţa ei în vremea fraţilor Petru şi Asan (secolul al XII-lea – 1185), a lui Ioan al Cumanilor (1230) sau chiar în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân. Având în vedere că i se mai zice şi „Băneasa”, epitet folosit târziu (secolele XVIII-XIX), s-a crezut că, de fapt, ctitorii ei trebuie să fi fost boierii craioveşti, bani ai Olteniei. A făcut parte din sistemul de apărare a oraşului Craiova. S-a numit „Domnească” pentru că din neamul craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714). După părerea marelui istoric Nicolae Iorga, pe lângă biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova a funcţionat cea mai veche şcoală de preoţi şi dascăli din Oltenia. Din anul 1939, Biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova devine Catedrala mitropolitană a Olteniei.