Fost şef serviciu tehnic în cadrul Centrului Judeţean de Aparatură Medicală Dolj, în conflict de interese

0
442

aniAgenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, ieri, că Marius Nicolae Brandt, fost şef serviciu tehnic în cadrul Centrului Judeţean de Aparatură Medicală Dolj, este în conflict de interese.

Potrivit ANI, în perioada deţinerii funcţiei de şef serviciu tehnic în cadrul Centrului Judeţean de Aparatură Medicală Dolj, SC Centrul De Service Aparatura Medicală Oltenia SRL (societate comercială la care persoana evaluată deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat) a încheiat un contract de colaborare cu instituţia în cadrul căreia persoana evaluată îşi desfăşura activitatea. Astfel, s-au conturat indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Potrivit art. 301, alin.(1) din Codul Penal al României, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul sau, pentru o ruda ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natura, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.