O noapte în bibliotecă

0
568

În seara aceasta, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” își deschide larg porțile pentru public în cadrul evenimentului „O noapte în bibliotecă”. Ca de fiecare dată, în cea mai „lungă zi a anului”, biblioteca se lansează într-o amplă încercare de promovare a lecturii și a misiunii pe care și-o asumă pentru comunitate. Întrucât perioada în care se organizează evenimentul este una cu totul specială, toate activitățile planificate se vor desfășura în spații deschise – curtea bibliotecii, cu respectarea tuturor măsurilor impuse de autorități.

Programul de vineri, 25 septembrie, va debuta la ora 17.00 și se va prelungi până aproape de miezul nopții. Între acțiunile la care sunt invitați să participe craiovenii de toate vârstele se regăsesc lecturile publice, prezentările și lansările de carte și revistă, precum și sesiunile de informare și conștientizare cu privire la teme de actualitate. Între acestea, figurează combaterea informațiilor false răspândite în timpul pandemiei, soarta poeziei în pandemie, precum și efectele acesteia din urmă asupra relației dintre părinți și copii. Acțiunile sunt coordonate de sociologul Constantin Crăițoiu, de un colectiv de poeți și literați din Craiova, respectiv de către psihologul Mihail Jianu. De asemenea, în seria sesiunilor de informare se înscrie și campania „Fii liber!”, un proiect desfășurat de specialiștii de la Agenția Națională Antidrog. Toți copiii care vor participa la activitățile desfășurate vor lua parte în mod automat la o tombolă cu premii.

Evenimentul central al serii, întâlnirea dintre utilizatorii bibliotecii și cunoscutul vlogger Dorian Popa, este programat la ora 19:00. Intitulată „Scoatem cărțile din carantină cu Dorian Popa”, acțiunea se dorește a fi un stimulent pentru lectură în vremuri de pandemie. Prin intervenții și programe interactive, Dorian Popa le va reliefa tuturor celor prezenți importanța cărților și bătaia lungă a lecturilor regulate.

Noaptea petrecută în bibliotecă se încheie cu difuzarea filmului „În căutarea fericirii” (The Pursuit of Happyness), o autentică mostră despre curaj, ambiție și fericire, care urmează studiului și încrederii în rezultatul final.

Sunt mai bine de șase luni de când, constrânși de pandemie, am fost nevoiți să transformăm multe dintre programele și serviciile pe care le punem la dispoziție comunității. Ne-am adaptat la noua realitate relativ rapid și, prin încercări și desfășurări cu precădere online, le-am oferit celor care ne urmăresc conținut de calitate. Întrucât „O noapte în bibliotecă” este un eveniment peste care nu puteam sări, dată fiind popularitatea de care se bucură, îl vom organiza mâine, 25 septembrie, exclusiv în curtea bibliotecii. Ne așteptăm la vreme bună și, evident, la un număr mare de cititori și iubitori de lectură printre noi. Sperăm că prezența la bibliotecă a unuia dintre cei mai apreciați idoli de către generația tânără, este vorba despre Dorian Popa, va contribui la ceea ce ne dorim cu toții – promovarea lecturii în rândurile tinerilor. În același scop, dar țintit către celelalte categorii de vârstă, craiovenii care vor tranzita zona pietonală din fața bibliotecii vor lua contact, prin intermediul unor expoziții generale, cu cele mai noi și mai interesante cărți ajunse în bibliotecă în ultima perioadă”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

 

Programul complet al activităților este:

Ora 17:00 – „Ora de poveste”

Invitat: prof. Mariana Pădureanu

Ora 18:00  – Prezentarea Revistei „Mozaicul”, nr. 9 /2020

Prezintă: Mircea Pospai

– Lansare de carte: „10 Poeme”, de Mihaela Albu

Prezintă: Petrișor Militaru

Invitați: Geo Constantinescu, Cosmin Dragoste, Magdalena Filary, George

Popescu – lectură poeme, Daniela Ionescu – actor, Aurora

Dumitrescu – lectură din creația proprie

Moderator: Nicolae Marinescu

Ora 18:30 – „Fii liber!” – campanie inițiată de Agenția Națională Antidrog, Centrul de

Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dolj

Prezintă: comisar de poliție Florin Nicolăiță,

Ora 19:00 – „Scoatem cărțile din pandemie cu Dorian Popa”

Ora 20:00 – „Poezie vs. Pandemie”

Moderatori: Gabriel Nedelea și Silviu Gongonea.

Lecturi de: Elena Bălășanu, Robert Matei, Livia Moreanu, Victor

Pena, Cristina Tecșilă, Ștefania Marin

Ora 20:30 – „Rezistăm infodemiei!”

Invitat: lector univ.dr. Constantin Crăițoiu, sociolog

Ora 21:00 – „Efectele pandemiei asupra relației părinte-copil”

Invitat: Mihail Jianu, psiholog

Ora 21.:0 – Cinema în aer liber.

„În căutarea fericirii”, 2006. Regia: Gabriele Muccino

 

Demarat cu mult entuziasm în 2011, proiectul „O noapte în bibliotecă” s-a constituit încă de la începuturi într-o acțiune de promovare a lecturii și a serviciilor de bibliotecă. Organizat neîntrerupt la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, acesta se înscrie în seria de activități coordonate de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (A.N.B.P.R.), sub denumirea generică „Nocturna Bibliotecilor”, și reprezintă cea mai bună ocazie de a cunoaște biblioteca și serviciile pe care aceasta le pune la dispoziție comunității.