MARIA TĂNASE – Doamna cântecului popular românesc…

0
553

Prof. emerit NICOLAE A. ANDREI

 Mariei Tănase craiovenii i-au arătat dintotdeauna o deosebită preţuire. Şi n-au uitat-o. Cea mai bună şi mai convingătoare dovadă: organizarea (pentru întâia oară) încă în urmă cu 44 de ani, în 1969, sub prestigioasa egidă a numelui său, a unui festival-concurs naţional al interpreţilor cântecului popular românesc – eveniment cultural-artistic emblematic al identităţii noastre naţionale. Ajuns, în 2011, la cea de a XXI-a ediţie, festivalul a fost şi rămâne prilej fericit ce face ca, de fiecare dată, timp de câteva zile, vechea şi legendara Cetate a Băniei să devină Capitala Cântecului Popular Românesc. Manifestare complexă şi de un înalt nivel artistic (programele manifestării au cuprins, de-a lungul timpului, concerte-concurs şi recitaluri, spectacole prezentate în diferite localităţi din Dolj şi celelalte judeţe ale Olteniei, sesiuni de comunicări ştiinţifice, colocvii ale realizatorilor de emisiuni folclorice la radio şi TV, târguri ale meşterilor populari, parade ale portului popular), concursul a făcut cu putinţă întâlnirea, la Craiova, cu un însemnat număr de solişti instrumentişti şi vocali consacraţi (Dumitru Fărcaş, Ion Drăgoi, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Valeria Peter-Predescu, Florica Zaha, Floarea Calotă, Ana Pacatiuş, Elena Merişoreanu, Veta Biriş, Sava Negrean-Brudaşcu, Ileana Ciuculete, Liviu Vasilică, Daniela Condurache, Nicolae Furdui-Iancu, Angelica Stoican, Gheorghe Roşoga, Ionela Prodan, Vasilica Dinu, Ion şi Gheorghe Paşca ş.a.), acompaniaţi de orchestre de înalt prestigiu (Orchestra Radiodifuziunii Române, Orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, Orchestra „Folclor” din Chişinău ş.a.). Concursul – în jurul căruia s-au aflat, de-a lungul anilor, în calitate de preşedinţi, personalităţi de frunte ale artei noastre muzical-folclorice (Ion Dumitrescu, D. D. Botez, Harry Brauner, Emilia Comişel, Mihail Bârcă, Al. I. Amzulescu ş.a.) – s-a dovedit a fi – şi nu în ultimul rând – o veritabilă rampă de lansare, din rândurile participanţilor, „spre orizonturile consacrării”, a unui însemnat număr din cei mai înzestraţi interpreţi vocali şi instrumentişti ai cântecului popular românesc. Adăugăm şi faptul că, în semn de omagiu şi preţuire pentru cea pe care admiratori de prestigiu au numit-o „Pasăre Măiastră” a cântecului popular românesc, nu doar ansamblul folcloric, ci şi o stradă din municipiul Craiova îi poartă, azi, cu mândrie, numele.

 

25 septembrie 1913. Dimineaţa. În casa lui Ion Coandă Tănase din comuna doljeană Mierea-Birnicii şi a Anei (născută Munteanu), transilvăneancă din Cârţa Făgăraşilor – aflată, undeva, pe strada “Livada cu duzi”, din mahalaua Cărămidarilor, din cartierul bucureştean Lemaître a venit pe lume (“nedorită”, se spune, de părinţi, care mai aveau, atunci, doi copii: o fată, Aurica şi un băiat, Frantz-Ştefan) o copilă “plăpândă, cu ochii verzi”, care, la botez, a primit numele Maria (Gaby Michailescu, unul din biografii săi – susţine că, de fapt, “divina cântăreaţă” s-a născut în “Calea Piscului” – în “Livada cu duzi” ea petrecându-şi copilăria).

«Cine calcă slova românească, stihul şi cântarea, ca subtila Maria Tănase? Diavolul? Nici el!»; «Cea mai profundă şi mai expresivă exponentă a folclorului românesc. O astfel de cântăreaţă se naşte numai odată la un veac...» (Tudor Arghezi)

În Capitală, Ion Coandă Tănase, fiul Ilincăi – o femeie sărmană, rămasă de timpuriu văduvă, cu opt copii – a ajuns împins din spate de sărăcie. Şi a făcut acest mare pas după ce şi-a încercat norocul, mai întâi, fără succes, în Craiova, unde – asemeni multor “oltenaşi” de odinioară – s-a îndeletnicit cu negoţul, “purtând voiniceşte”, în fiecare dimineaţă, cobiliţa cu coşurile încărcate cu zarzavaturi proaspete, pe străzile prăfuite ale oraşului de pe Jiu.

Bărbat chipeş, “înalt, vânjos, cu ochii mari, verzi, sub fruntea lată”, cu o oarecare experienţă în afaceri, “descurcăreţ în cele băneşti”, neîntrecut “cântăreţ din frunză şi caval…”, Ion se angajează, în Cetatea lui Bucur, mai întâi “muncitor de pământ” la o grădină al cărui proprietar era omul politic conservator Alexandru Marghiloman, pentru ca, după aceea, să-l întâlnim lucrător în grădina bătrânului florar de origine franceză Vermeulen. Lucrează, după aceea, un timp – în calitate de “grădinar şef” – la vestita Grădină Botanică din Dealul Cotrocenilor. Trece de aci – tot… grădinar şef – la “Parcul Libertăţii” (atunci “Parcul Expoziţiei”).

Cu banii agonisiţi, în primăvara anului 1910, el cumpără un teren situat pe uliţa “Livada cu duzi” şi, în timp de doar doi ani, pune aci bazele unei grădini pe care o cultivă cu legume şi flori – toate soiuri alese, multe din ele “născute” din seminţe importate din Olanda (bujori şi lalele), Luxemburg (trandafiri), Italia (garoafe), Franţa şi Belgia (castraveţi şi varză) etc. Şi, ca urmare, pieţele Bucureştilor sunt inundate de florile şi trufandalele olteanului iar acesta, în mod firesc, prosperă şi  – văzând că munca depusă dă roade – se arată a fi foarte mulţumit, ochii “îi scapără de bucurie”.

De la o vreme, dând curs unei tainice şi stăruitoare nevoi lăuntrice, se dusese faima că – va spune, mult mai târziu, fiica sa, Maria – “unul din cei mai avuţi oameni din cartier” a început să frecventeze reprezentaţiile trupelor bucureştene de teatru şi operetă. Şi, ca urmare, receptiv cum se dovedise a fi, învăţase “pe de rost” multe din ariile interpretate de soliştii reprezentativi ai timpului, în frunte cu vestitul tenor Leonard. Se mândrea, apoi, că a aplaudat-o, în una din seri, la Bucureşti, pe celebra solistă a Comediei Franceze, Marioara Ventura…

***

«Aşa cum cântă Maria Tănase nu mai cântă nimeni. Nici cei care o imită, nici cei care fac altfel. Maria Tănase nu cântă româneşte, ci însuşi neamul românesc cântă, prin glasul său...» (Lucia Demetrius)

Când a venit pe lume Maria, părinţii săi n-aveau cum bănui că fiica lor va deveni, peste ani, “purtătoarea în neuitare” a comorii cântecului românesc.

Maria a avut parte de o copilărie lipsită de griji. Şi a îndrăgit şi a învăţat – de la părinţi şi de la muncitorii grădinari ce-i ajutau să cultive, după reguli numai de ei ştiute, “arătoasele” zarzavaturi şi “multicolorele” flori – cele dintâi cântece populare româneşti. Aci a fost – s-a spus – “şcoala de muzică” a Mariei Tănase. “O bună parte din tot ce ştiu, l-am auzit – va mărturisi artista, pe când se apropia de 30 ani – de la tata şi de la mama, care cântau toată ziua, fie la supărare, fie la bucurie şi de la toţi acei ce se perindau, ani de-a rândul, pe la grădina lui taica…”.

Când a împlinit şase ani, Maria a trecut, copleşită de emoţie, pragul Şcolii primare nr. 11 din strada “Tăbăcari”, pe care o va absolvi în vara anului 1924. Şi le va continua, frecventând cursurile liceelor “Spiru Haret” (o clasă) şi “I. H. Rădulescu” (până în clasa a III-a când, datorită efectelor crizei economice şi secetei din 1929, ca şi unor dificultăţi întâmpinate la învăţătură, este nevoită să le întrerupă). Cu părere de rău, deoarece – elevă fiind – a participat la manifestările cultural-artistice, a urcat bucuroasă (de cele mai multe ori, şi la solicitarea profesorilor şi a colegilor ei) pe scenă, cu prilejul organizării tradiţionalelor serbări şcolare. A cântat, a dansat, a recitat. Şi a cucerit, de fiecare dată, aplauze…

În răgazul avut, după întreruperea cursurilor şcolare, a răspuns unei tainice chemări ce-i venea mai de demult şi mai de departe, din satul de naştere al mamei sale şi, ca urmare, a făcut acolo, în Cârţa Făgăraşilor, o călătorie, din care s-a întors mai bogată sufleteşte şi  “încărcată” cu o preţioasă zestre de cântece. Ajunsă în Capitală, îşi caută o slujbă. Şi-şi găseşte un post de casieriţă la un modest bufet. Îşi face aci, în mod conştiincios, datoria. Munceşte. Şi-şi mângâie sufletul cântând. Şi sperând…

Într-o seară ploioasă, în drumul ei către casă, îl întâlneşte, întâmplător, pe tânărul regizor (şi gazetar) Sandu Eliad. Acesta – ascultând-o cântând – se convinge de alesele calităţi vocale ale Mariei şi o introduce în Clubul artistic din Blocul Bazaltin, unde are prilejul (fericit, pentru ea) să cunoască un grup de tineri intelectuali, între care pe folcloristul Harry Brauner şi pe cele­brul muzicolog, folclorist, compo­zitor şi etnomuzicolog Constantin Brăiloiu (1893-1958), ultimul (remarcându-i talentul) fiind cel care a îndemnat-o să-şi cultive şi să-şi pună în valoare însuşirile artistice.

Iar Maria, convinsă de necesitatea urmării sfatului primit, se hotărăşte să continuie, oricât de multe (şi mari) ar fi greutăţile întâmpinate, drumul pe care pornise. Şi care – spera ea, tot mai mult – o va duce la întâlnirea cu Marea scenă, cu mult visatul succes şi va face posibilă afirmarea ei deplină în peisajul muzical din ţara noastră…

«În lumina ochilor Mariei Tănase se vor răsfrânge verdele şi galbenul câmpurilor noastre, în glasul ei şipotesc izvoarele şi freamătă codrii, iar când se porneşte a şuiera şi chioti, auzi cum se strâng cătanele din văi, de prin munţi şi din câmpii...» (Gh. Ciprian)

Timpul i se arată aliat. Lucrează în favoarea ei. Nu împlinise 21 de ani când i se oferă posibilitatea (urmare a unui concurs) să debuteze la Compania “Cărăbuş”, în revista “Cărăbuş-Expres” de Nicu Kiriţescu, sub pseudonimul Mary Atanasiu, dat de directorul Constantin Tănase.

Cu totul surprinzător pentru conducerea companiei (şi nu numai), ea va părăsi teatrul. Simţise că nu se poate acomoda genului revuistic. Şi că o chemau, stăruitor, cântecele învăţate, odinioară, în grădina casei părinteşti din Livada cu Duzi. Cântece învăţate din popor şi în care se reflectă, ca într-o oglindă, viaţa – cu istoria, cu frământările, cu victoriile şi înfrângerile, cu bucuriile şi necazurile ei – şi năzuinţele poporului…

În vara anului 1936 soseşte în  Bucureşti, cu obiectivul mărturisit de a înregistra, pe discuri de ceară, romanţe şi cântece populare româneşti, artista Aurora Şotropa – soţia directorului reprezentanţei din Viena a Casei de discuri londoneze “Columbia”, asistenta profesorului (la Conservatorul din Bucureşti) Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei de Folclor din capitala României şi iniţiatorul Arhivelor Internaţionale de Muzică Populară din Geneva. Împrejurarea s-a dovedit a fi fost deosebit de favorabilă pentru Maria lui Ion Coandă Tănase, căreia – unul din cunoscuţi – i-a prilejuit întâlnirea cu “oaspeţii” austrieci. A cântat – cu timbrul inconfundabil al vocii ei – câteva din cântecele populare pe care le avea mereu alături de inimă. Şi a impresionat asistenţa. I-au fost, ca urmare, înregistrate şase cântece. Succesul a fost total. Iar ecourile stârnite în presa vieneză – după ascultarea discurilor pe care fusese imprimată românca – erau, fără excepţie, de-a dreptul elogioase…

«Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înţelegi? Vezi tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu... Îmi vine, fată, să las tot, să mă întorc acasă şi să mă fac cioplitor în lemn şi piatră pentru toţi stâlpii tindelor şi meselor de cină ale ţăranilor noştri de pe tot cuprinsul ţării...» (Constantin Brâncuşi)

Urmarea? În toamna aceluiaşi an, reprezentanţii Casei de discuri o invită la Viena. Unde cântă şi face noi înregistrări (de muzică populară şi muzică uşoară).

De la Viena pleacă la Londra. Iar de aci “dă o fugă” la Paris, dornică să asculte, în capitala Franţei, opera “Oedip” a ilustrului său compatriot, compozitorul, violonistul, pianistul şi dirijorul George Enescu (1881-1955).

Revenită acasă, debutează (la 20 februarie 1937), la Radio Bucureşti, cu piesa “Cine iubeşte şi lasă”, acompaniată fiind de taraful dirijat de (vestitul, atunci) Ion Matache. În continuare, este – la cererea numeroşilor săi ascultători – programată, la Radio, aproape săptămânal. Interpretează folclor muzical din toate regiunile ţării (sunt, între altele, lansate atunci melodiile „Cine m-aude cântând”, “La Tismana într-o grădină”, “Calu’, puşca şi nevasta”, “Mi-o zis mama să mă-nsor”, “Răsai lună de cu sară”, “Pe dealul Feleacului”, “S-a gătat badea de nuntă”, “Of! Dor, dor!”, “Mărie şi Mărioară” ş.a. Începând cu februarie 1938, dintr-un modest studio al Casei Radio de pe strada “General Berthelot” (mai târziu “Nuferilor”) din Capitală, olteanca Maria Tănase transmite, pe calea undelor – în cadrul emisiunii “Ora satului” – o seamă din melodiile intrate în repertoriul ei “de aur”: “M-am jurat de mii de ori”, “Şapte săptămâni din post”, “Cine iubeşte şi lasă”, “Geaba mă mai duc acasă”, “Când o fi la moartea mea”, “Mărie şi Mărioară” etc.

Cronicile o prezintă – aşa cum şi era, de fapt – ca pe o “adevărată revelaţie”, “interpreta ideală a cântecului popular românesc” etc. Trimise de admiratori şi admiratoare, zilnic primeşte zeci de scrisori, în timp ce fotografiile ei apar în mai toate ziarele şi revistele. În afara publicului larg, au fost cuceriţi “din prima clipă” de calităţile vocale şi virtuţile sale interpretative numeroşi muzicieni (George Enescu, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski, Petre Ştefănescu-Goangă, George Folescu, Ion Vasilescu ş.a.), scriitori (Tudor Arghezi, Octavian Goga, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Ion Pillat, Camil Petrescu, Ion Marin Sadoveanu ş.a.), istoricul Nicolae Iorga, sociologul Dimitrie Gusti ş.a.

În vara anului 1938, intră în… constelaţia “Alhambrei” – o nouă companie revuistică bucureşteană, alături de “Cărăbuşul” lui Constantin Tănase. Şi lansează aci o seamă de melodii îndrăgite şi aplaudate de spectatori, între care “Mi-am pus busuioc în păr” şi “Habar n-ai tu…”, compuse – “special, pentru ea” – de Ion Vasilescu şi Eugen Mirea. Bucureştenii o vor asculta, din iarna aceluiaşi an, cântând pe estrada restaurantului “Negoiu”, din Piaţa Buzeşti. Le avea, alături, pe Mia Braia şi Rodica Bujor. Restaurantul “gemea de lume”. Prezenţa ei în spectacol atrăgea, seară de seară, zeci şi zeci de iubitori ai adevăratului cântec popular românesc. Iar în rândurile celor prezenţi puteau fi recunoscuţi numeroşi scriitori, compozitori, pictori şi ziarişti. Şi – dornici să descopere “comoara cântecului românesc” – numeroşi membri ai corpului diplomatic. La rându-le, entuziasmaţi, gazetarii îi dedică lungi articole elogioase, folosind – pentru a o caracteriza – o întreagă salbă de superlative…

«Pentru iubitorii melosului nostru, Maria a însemnat minunea întruchipării cântecului popular, însuşi graiul acestui pământ» (Tiberiu Utan)

Anul 1939 marchează un moment important în cariera artistică a Mariei Tănase: “ambasadoare” a cântecului popular românesc, este desemnată să reprezinte ţara noastră la o seamă de manifestări de mare importanţă şi înaltă ţinută artistică organizate în afara hotarelor ţării. A fost, mai întâi, “îndepărtata Americă”, unde a dus – cu prilejul organizării Expoziţiei internaţionale de la New York – melodiile noastre populare, adevărate “comori de simţire românească”. Acompaniată de “neica” Grigoraş Dinicu şi de Fănică Luca, a fost aplaudată de fostul preşedinte al S.U.A., Hoover, de Andre Gide, de Yehudi Menuhin şi alte numeroase personalităţi ale vieţii politice şi artistice. A primit cuvinte de laudă din partea lui George Enescu. L-a reîntâlnit pe Brâncuşi – olteanul pe care – mărturiseşte – l-a “înţeles”, l-a “iubit”, l-a “adorat” şi la a cărui moarte a “plâns cu lacrimi amare şi cu bocete adevărate…”.

Ecourile marelui succes repurtat de Maria Tănase în America i-au determinat pe unii din impresarii vremii să-i propună turnee în străinătate. În Italia (1940), unde se bucură de o extraordinară primire. În Turcia (1941), prilej cu care (pe scena Teatrului “Taxim” din Istanbul) interpretează un “buchet ales” de melodii româneşti de mare succes (“Cu calul bălan”, “Foaie verde lămâiţă”, “Am un leu şi vreau să-l beu”, “Hai de-a dârla, dârla”, “Cu lăutarii după mine”, “Târâişul şarpelui”, “Mi-am pus busuioc în păr…”). Şi, în încheiere, cântă, din folclorul poporului-gazdă o melodie mult dragă spectatorilor locali, care au ovaţionat-o îndelung pe artista venită de pe plaiurile Mioriţei. Entuziasmat, preşedintele ţării, la rândul său, îi oferă titlul de “Cetăţean de onoare” al Republicii Turcia şi, în plus, îi propune un angajament permanent la Radio Ankara, o vilă impunătoare pe o insulă apropiată… Refuzând politicos ofertele primite, Maria revine “cu nerăbdare” în România, “patria cântecelor sale”.

«Cel dintâi autentic rapsod al acestui pământ»; «Când o aud cântând pe Maria, glasul şi cântecele ei le intuiesc venind din străfundul milenarei plămade tracice. Mă regăsesc cu tot ce-i mai bun în mine, în stihurile şi melodiile interpretate de ea...» (Mihail Sadoveanu)

Aci, “Pasărea măiastră” din Livada cu Duzi este dorită. Este aşteptată. Şi, ca răspuns la cererea admiratorilor, ea urcă pe scenă. Cântă pe estrada unora din cele mai frecventate restaurante şi baruri din Capitală (“Wilson”, “Luxandra”, “Rodica”, “Bucur”, “Continental”, “Cina”, “Melody Bar”, barul “Mon Caprice” ş.a.). Îşi reia – urmare a numeroaselor cereri venite din partea ascultătorilor – activitatea în cadrul Studioului de Radio (unde acordă un spaţiu larg cântecelor olteneşti). Semnează un nou angajament cu Teatrul de estradă “Alhambra”. Răspunde solicitării de a urca pe scena Teatrului de Operetă (unde – între alţii – îl are, în “Mascota”, partener, pe Ion Dacian). La propunerea Mariei Filloti, acceptă distribuţia în comedia “Înc-o dragoste pe lume” a dramaturgului Tudor Muşatescu. Joacă, de asemenea – la Teatrul de pe “Schitu Măgureanu”, din Capitală – sub îndrumarea lui Liviu Ciulei – rolul principal din “Opera de trei parale” de B. Brecht. La Teatrul Municipal, va fi distribuită în rolul cântăreţei Maşa, în capodopera “Cadavrul viu” de Lev Tolstoi (fapt ce-i va permite să înregistreze – scrie presa vremii – “o mare şi binemeritată biruinţă în cariera sa”). I se propune să joace, la Teatrul Ateneului, în comedia muzicală “Sfinxul din Hollywood” (şi va realiza – ne asigură critica de specialitate – o “creaţie originală”, trecând, “cu eleganţă şi ingenuitate”, în “fruntea interpretelor” unui astfel de gen muzical). La deschiderea Teatrului de Estradă (26 martie 1949) va susţine (alături de Ioana Radu, Ion Luican, Petre Gusti şi Nicu Stoenescu) spectacolul intitulat “Primăvara”. Revine, după 11 ani, pe scena Teatrului Municipal din Capitală, unde o va interpreta pe Maria Paven din piesa “Horia” a scriitorului Mihail Davidoglu. Între timp, Maria se remarcă şi în calitate de scenarist (“N-avem scenariu” este titlul creaţiei sale) şi de actor de film (interpretează rolul Anica din filmul “Ciulinii Bărăganului”). Revine la Teatrul Satiric-Muzical “Constantin Tănase”…

«... I-am fost impresar o viaţă întreagă. Singurul, Aşa că o ştiu mai bine decât pe mine... O frumuseţe ce fascina pe oricine se oglindea în ochii ei adânci şi verzi ca marea... N-a fost alta să-i semene... Încălecând secolele, venită foarte de departe, din adânc de neam. Fascinantă apariţie, de miracol, nedesluşită în totul cât fost-a să ardă, doinind. Un început şi un sfârşit cu cântec românesc... Perpetuând, în nemărginire, trilurile privighetorilor, murmurul izvoarelor, ruga milenară din fluier a ciobanului, foşnetul pădurii, într-o echivalenţă demiurgică. Silabele ei au încopciat cu stelele şi cu dulci eresuri firmamentul. Şi s-a pierdut în şaga lor diamantină ca noi să tânjim după ea, năzdrăvana» (Gaby Michailescu)

În tot acest timp, Maria Tănase – “Mireasa cântecului românesc” – colindă, de-a lungul şi de-a latul, toate regiunile ţării. Şi cântă, acompaniată fiind de cele mai reprezentative orchestre de muzică populară din Capitală şi din diferite judeţe (Taraful Gorjului, Flacăra Prahovei, Ansamblul Artistic “Nicolae Bălcescu” din Craiova, Orchestra “Barbu Lăutaru”, Orchestra de Estradă a Radiodifuziunii ş.a.), aflate sub bagheta unor reputaţi dirijori (Victor Predescu, Nicolae Teodorescu, Ionel Budişteanu, Sile Dinicu, Nicu Novac ş.a.). Au acompaniat-o instrumentişti celebri, între care şi acordeonistul Fărâmiţă Lambru (care, vreme de 10 ani, i-a fost, spune, în preajmă, “Doamnei” cântecelor lui, câteva sute de zile).

În tot acest timp, Marea Domniţă a cântecului din popor a cules, “de la sursă”, o foarte bogată zestre – peste 350, declara artista în cadrul unui interviu, de cântece populare “autentice”.

A fost, pentru tânăra generaţie de cântăreţi, un adevărat “dascăl” şi “îndrumător”. Aceleaşi virtuţi pedagogice le-a dovedit şi atunci când a fost profesoară de canto (popular) la Şcoala de Muzică din Bucureşti şi – în calitate de “folclorist categoria I” – la Orchestra populară “Taraful Gorjului” din Tg. Jiu.

Un alt mare merit al artistei a fost acela că a format o seamă de cântăreţi de certă valoare, care i-au urmat exemplul (Victoria Darvai, Dumitru Fărcaşu ş.a.).

***

1 mai 1963. Hunedoara. Ultima prezenţă într-un concert. Boala – un cancer care, de regulă, nu iartă – se agravează. Internată în spital, la  Bucureşti, este vizitată de numeroşii săi admiratori şi prieteni. Încearcă s-o îmbărbăteze, între alţii, pictorul Corneliu Baba, sculptorii Gh. Anghel, Ion Vlad şi Florica Hociung, actriţa Florica Şotropa, cântăreţii Ioana Radu şi Alexandru Grozuţă… În suflet şi, de aci, reflectându-se, dureros, în privirile artistei se instalează teama. Teama de Necunoscut. Teama de Moarte…

«(Cu toate că era) la ea, acasă, în toată ţara, ca orice artist adevărat”, cum constata Octavian Goga, Maria Tănase a fost legată îndeosebi de Bucureşti. Aici îşi începuse cariera, aici fusese întâia oară încurajată să apară în public, aici cântase, la început sub teii de la Şosea, şi tot aici urcase pe scenă, ca să nu coboare de pe scândurile ei decât la capătul unei scurte vieţi. În sfârşit, tot aici a apărut pe platoul de filmare, într-o producţie a tinerei noastre cinematografii, cântând, în aranjamentul compozitorului Henry Mălineanu, melodia “Salutare, bătrâne Bucureşti”» (George Sbârcea)

Ultima dorinţă: “Pe cap, să mi se pună colţarul de pichet alb, iar în picioare numai ciorapi albi scurţi, fără pantofi, care m-au chinuit toată viaţa… Doresc viaţă lungă şi sănătate tuturor… Aş vrea ca mama să nu afle de moartea mea. Să i se spună că sunt plecată, undeva, în străinătate, pentru tratament… Ritualul înmormântării să fie solemn, mulţumesc conducerii ţării, căreia îi port recunoştinţă pentru înţelegerea manifestată faţă de mine…”.

Şi vine, în sfârşit, izbăvitor, Întunericul. Calendarul din perete arată ziua de 22 iunie 1963. Sâmbătă. Sfârşit de săptămână. Sfârşit al unei vieţi închinată Cântecului, dăruită Oamenilor…

Marcat de cumplita veste, compozitorul Alexandru Mandy – şi el fiu al mândrei Oltenii – avea să exclame: “Cumplită a fost lovitura noastră când s-a prăpădit, la o vârstă la care nu trebuia. Avea ochi care te fermecau…”. Şi a compus, atunci, un cântec – cântecul intitulat “Glasul tău” – care spune: “Glasul tău ca şuierul coasei prin iarbă,/ Dulce ca vinul ce n-a prins să fiarbă,/ Moale ca basmul şoptit lângă vatră,/ Cald şi sălbatic ca sânul de fată…”(melodia va fi interpretată, “magistral”, de solistul Sergiu Cioiu).

***

În semn de aleasă preţuire, de-a lungul vieţii, a fost onorată cu titlurile de Laureat al Premiului de Stat şi de Artist emerit.

«Am convingerea că femeia aceasta a fost sortită să scormonească sufletul poporului nostru până-n străfund, să-i smulgă comorile de cântece şi înţelepciune, să ne strecoare, reamintindu-ni-le, fiorul veşniciei şi, prin forţa ei interpretativă, să zvârle pretutindeni în lume lumina lor inedită, obârşită de straturile vulcanice ale melodiei şi filosofiei» (Lucian Blaga)

“Neasemuitei” noastre cântăreţe i s-a dedicat un scenariu cinematografic intitulat “Cine iubeşte şi lasă” (text: Vintilă Orneanu; muzica: Gh. Bazavan). I-au fost imprimate, pe disc şi bandă de magnetofon, peste 125 de melodii. Corneliu Baba i-a făcut o Schiţă de portret. Sute de cronici – scrise de unii din cei mai competenţi şi mai temuţi cronicari muzicali şi teatrali, de poeţi şi literaţi, de oameni de teatru etc. – au omagiat-o, subliniind faptul că Ea, olteanca Maria Tănase, a reuşit să redea, prin melodiile sale, cu o inegalabilă artă, “o fărâmă din nobila comoară a cântecului şi verbului românesc”. I-au fost dedicate, de asemenea, o seamă de inspirate şi documentate studii monografice: Petre Ghiaţă, Clery Sachelarie – “Maria Tănase şi cântecul românesc”, Edit. “Muzicală”, Bucureşti, 1965; Maria Roşca – “Maria Tănase”, Edit. “Muzicală”, Bucureşti, 1968; Gaby Michailescu – “Maria cea fără de moarte”, Cluj-Napoca, Edit. “Eikon”, 2003; Tudor Nedelcea – “Pasărea măiastră”, Edit. “Lotus Co”, Craiova, 1993 ş.a. (lucrări care, în documentarea făcută, ne-au fost şi nouă de un real folos).

«… Şi se-ntâmplă Doamnă-ntâmplă

Că de cum răsai azi în rouă,

 În ureche şi în tâmplă

Glasul tău ne cântă nouă

Ca un melos de stăpână

 Peste suflet şi ţărână,

Ca un plesnet cu arsură

Al cuiva care plecase

 Fără sine să ne lase,

Fără cântecele-adânci

 Care-s rugi, care-s porunci.

 Şi atunci Doamnă şi Stăpână

Iarba legănându-ţi chipul

Face-se strună nebună

Şi se sparge-n holdă şipul

Din care suie-n tărie/ Ciocârlia – apă vie…»

(Mihai Dragu, “Recitare pentru Doamna Maria de Rouă”)