Accident cu cinci răniţi pe DE 70

0
396

Cinci persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în urma unui accident petrecut ieri-dimineaţă pe DE 70 Craiova – Filiaşi, în apropierea comunei Brădeşti. Din câte se pare, şoferul unui Logan a provocat evenimentul, după ce a pătruns pe contrasens din neatenţie.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, din cercetările poliţiştilor Serviciului Rutier Dolj s-a stabilit că, ieri-dimineaţă, în jurul orei 9.00, Ilie Roman, de 48 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan dinspre Craiova către Filiaşi, pe DE 70, în apropierea comunei Brădeşti, la un moment dat, din cauza neatenţiei şi a vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu un Opel la volanul căruia se afla Gheorghe Alexandru, de 63 de ani, din Ţânţăreni, judeţul Gorj.

În urma impactului Loganul s-a răsturnat, oprindu-se în parapetul metalic de pe marginea drumului, iar cei doi şoferi, dar şi pasagerii aflaţi în Opel, respectiv Dănuţ Alexandru, de 58 de ani, Ileana Alexandru, de 35 de ani, şi Valentin Barbu, de 29 de ani, toţi din Ţânţăreni, au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale şi investigaţii suplimentare.

La faţa locului au ajuns poliţiştii rutieri, specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic, dar şi echipe de Descarcerare din cadrul ISU Dolj. „Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat agent-şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.