Incendiu violent la Sadova

0
362

Un incendiu puternic, izbucnit la locuinţa unui bărbat din comuna Sadova, le-a dat de lucru pompierilor de la garda de Intervenţie Bechet, în noaptea de duminică spre luni. Cadrele ISU Dolj au avut ceva emoţii, pentru că lângă un perete al casei era amplasat un rastel cu butelii, însă acestea erau, din fericire, goale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.00, Garda Pompieri Bechet a intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Ştefan Cioinac, în localitatea Sadova. Flăcările cuprinseseră acoperişul casei până la sosirea echipajelor de pompieri şi o magazie de furaje. Lângă locuinţă era amplasat un rastel cu butelii şi prima grijă a pompierilor a fost să le îndepărteze de flăcări, deşi proprietarul casei le-a explicat că erau goale.

După aproximativ două ore incendiul a fost lichidat, iar în urma acestuia a ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 100 m.p., acoperişul depozitului de furaje, două  autoturisme, porumb, făină, lucernă şi tâmplăria casei. Din primele cercetări s-a stabilit drept cauză probabilă a incendiului un arc  electric produs de o instalaţie improvizată făcută pentru alimentarea unui bec în curte. Până în jurul orei 6.00 au rămas pompierii, pentru supraveghere, la faţa locului.