Poliţia de Frontieră Română – 159 de ani de existenţă

0
332

Ieri,  24 iulie, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în prezenţa domnului Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, a doamnei Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României, a domnului secretar de stat, chestor general de poliție Bogdan Despescu şi a inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul chestor de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu, a avut loc festivitatea prilejuită de sărbătorirea a 159 ani de existenţă instituţională. La eveniment au fost prezenţi ambasadorii Austriei, Republicii Moldova, Bulgariei, Serbiei şi Elveţiei, precum şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice ale Spaniei, Italiei, Germaniei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv şefii de arme din Ministerul Afacerilor Interne şi reprezentanţii instituţiilor care colaborează cu Poliţia de Frontieră şi a personalului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Ziua Poliţiei de Frontieră Române – 24 iulie – reprezintă de fiecare dată un prilej de a onora activitatea poliţiştilor de frontieră în îndeplinirea misiunilor specifice la granița României. Cu această ocazie, oficialii prezenţi la eveniment au felicitat poliţiştii de frontieră pentru sprijinul acordat şi eforturile depuse de aceştia din punct de vedere profesional, în această perioada specială, demonstrând capacitate de mobilizare și adaptare, pentru a putea acționa eficient, pe toate planurile și de contribui la efortul colectiv. Totodată, domnul viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne şi inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române au acordat BREVETUL EMBLEMA DE ONOARE A POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE, cea mai importantă distincție a instituției, pentru “POLIŢISTUL DE FRONTIERĂ AL ANULUI 2023”, după cum urmează:

La categoria ofiţeri: domnului comisar sef de poliţie VLAD DRAGU, şeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş.

Ofițerul a avut numeroase realizări în ultimul an, printre care se numără, destructurarea unor grupuri organizate specializate în traficul de migranţi. În documentarea dosarelor respective au fost interceptate și oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II un număr de 27 de transporturi ilegale  de migranţi organizate de  grupările infracționale.

La categoria agenţi: domnului agent principal de poliție SÎRBU IONUȚ COSTIN, din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

Agentul s-a evidenţiat prin descoperirea a două capturi semnificative de ţigări de contrabandă la frontiera cu Bulgaria, în cantitate de aproximativ 950.000 de pachete cu ţigari, în valoare totală de aproximativ 4,2 milioane de euro.

Activitatea festivă a continuat cu acordarea unor distincţii de onoare ale Poliţiei de Frontieră Române ce vin să onoreze merite speciale, dar şi momente importante din viaţa instituţiei şi a oamenilor care o alcătuiesc.

  1. EMBLEMA DE MERIT „POLIŢIST DE FRONTIERĂ MARINAR” ECHIPAJULUI NAVEI MARITIME DE PATRULARE MAI 1106.

Echipajul navei a participat la operaţiuni internaţionale organizate de Agenţia Frontex, derulate la frontierele maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul cărora a desfăşurat misiuni de supraveghere maritimă, unele dintre ele devenind operaţiuni de salvare şi căutare pe mare, în cadrul cărora au fost salvate peste 600 de persoane. Echipajul navei a fost reprezentat de domnul comisar de poliţie STIGNEI NICOLAE, din cadrul Grupului de Nave Constanţa, comandantul navei, cel care a ocupat această calitate şi în ultima misiune.

  1. EMBLEMA DE MERIT „REZERVIST DE ONOARE AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE” domnului comisar sef de poliţie IONEL HOTNOGA – Fost director al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram Iancu Oradea.

Ca profesor, timp de 23 de ani, ofiţerul a contribuit la formarea multor generaţii de poliţişti de frontieră care au devenit, la rândul lor, mentori pentru alte generaţii. De asemenea, s-a implicat în numeroase proiecte educaţionale, dar şi parteneriate cu diverse instituţii de învăţământ din ţară sau străinătate.

  1. EMBLEMA DE MERIT „REZERVIST DE ONOARE AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE” doamnei plutonier adjutant şef (r) BUGA OANA – din cadrul Centrului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti Otopeni.

Fosta noastră colegă şi-a încheiat cariera de poliţist de frontieră cu un rezultat excepţional: depistarea a peste 5 kilograme de cocaină asupra unui cetăţean peruan.

  1. „CRUCEA DE ONOARE A POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE” agentului şef de poliţie NEDELCU COSMIN ADRIAN din cadrul Centrului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti Otopeni.

Agentul, într-o dimineaţă, după tura de noapte, în drum spre casă fiind, a salvat un bătrân rănit grav la unul dintre picioare, a cărui viaţă, fără intervenţia sa extraordinară, ar fi fost pusă în pericol.

  1. EMBLEMA DE MERIT „PARTENER PENTRU POLIŢIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ” AGENŢIEI EUROPENE PENTRU POLIŢIA DE FRONTIERĂ ŞI GARDA DE COASTĂ.

Începând cu anul 2007, când a fost semnat acordul de parteneriat cu Agenţia FRONTEX, Poliţia de Frontieră Română sprijină toate domeniile de activitate ale Agenţiei, fiind implicată atât la nivel strategic, cât şi la nivel operaţional, prin detaşarea de experţi pe diverse profile. În acest an, Agenţia Frontex sprijină România în gestionarea fenomenului migraţiei ilegale şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, fiind în derulare patru operaţiuni comune găzduite de către ţara noastră, în cadrul cărora agenţia a detaşat resursă umană, reprezentanţi ai Corpului Permanent al Agenţiei, precum şi tehnică. Această zi de sărbătoare a reprezentat un prilej pentru promovarea a 200 de poliţişti de frontierăofiţeri şi agenţi care își desfășoară activitatea în structurile Poliției de Frontieră, specialiști în supravegherea frontierei terestre, maritime, aeroportuare, care au fost evidențiați şi recompensaţi prin avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfășurate, atât pe teritoriul țării, cât şi în urma participării la operaţiunile comune organizate de Agenția Frontex. Majoritatea poliţiştilor de frontieră avansați provin din cadrul structurilor teritoriale operative ale poliţiei de frontieră, aceştia remarcându-se în cadrul acțiunilor de supraveghere şi control desfășurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte.

Scurt istoric

La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti “de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric pentru instituţia noastră, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizaţiei moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene. În cei 159 ani de existenţă – şi nu numai, deoarece apărarea hotarelor ţării a existat din cele mai vechi timpuri – Poliţia de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare şi perfecţionare, în funcţie de caracterul perioadei istorice trăite, însă indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeaşi, cea de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră. În prezent, ca instituţie specializată a Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia de Frontieră Română are obligaţia să prevină şi să combată stările de pericol la adresa României, determinate de migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră şi, de asemenea, să apere viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii, activitatea sa constituind serviciul public desfăşurat în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi prin aplicarea legii. Prin rezultatele obţinute, instituţia Poliţiei de Frontieră Române continuă să se afirme ca partener de încredere al statelor europene în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere, bucurându-se de respectul şi aprecierea structurilor similare din alte ţări, iar profesionalismul poliţiştilor de frontieră şi deschiderea spre colaborare, manifestate permanent în raporturile cu celelalte structuri, au avut un aport esenţial la obţinerea acestor performanţe şi crearea unei imagini pozitive a instituţiei în exterior.