Weekend prelungit cu voie bună și distracție pentru craioveni

0
597

Craiovenii sunt invitați la un weekend prelungit cu voie bună și distracție. Tonul îl dau astăzi, de la ora 19.30, artiștii de la Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” și Ansamblul „Hora Desnățuiului”, care îi invită la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu” pentru a fi părtași la unul dintre cele mai antrenante spectacole: „Ca olteanu’ nu-i niciunul”.

Mâine, 26 iulie 2019, începând cu ora 20.00, tot la Teatrul de Vară, craiovenii sunt așteptați să asculte unele dintre cele mai îndrăgite piese din repertoriul internaţional, în interpretarea Oltenia Big Band, sub conducerea muzicală a lui Dorin Măciucă. Așa sunt „I can’t stop loving you”; „The shadow of your smile”; „Autumn leaves”; „Fly me to the moon”; „Green onions”; „What a wonderful world”; „My way”; „The girl from Ipanema”; „Save the last dance for me”; „Sway”; „I got you (I feel good)”. Concertul face parte din stagiunea estivală a Filarmonicii „Oltenia”.

Tot în Parcul „Nicolae Romanescu”, dar de data aceasta la foișorul de lângă Casa Bibescu, Fanfara Militară de la Garnizoana Craiova va răsuna pentru nostalgici, și nu numai, sâmbătă, 27 iulie 2019, cu începere de la ora 11.00. Distracția se va muta sâmbătă în alte două locuri cunoscute ca puncte de recreere și distracție. În acorduri de chitară, Mădălina Amon și „Generația Folk” vor anima Piața „Frații Buzești” într-o seară de neuitat, cu începere de la ora 20.00, cu spectacolul „Te salut generație în blugi!”. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în cadrul stagiunii Summer Intencity@Craiova! Nici la Water Park nu va fi prea multă liniște. Programul Radio Party va reveni sâmbătă, 27 iulie 2019, între orele 14.00-17.00, cu muzică de cea mai bună calitate, DJ și jocuri din cele mai distractive.