Teatru din trei secole la Craiova- TNC 170

0
620

Teatrul Național „Marin Sorescu” va sărbători pe 29 iunie, a.c.,  împlinirea  a  170 de ani de când o mână de entuziaști s-au reunit la Craiova pentru a fonda o instituție care a străbătut veacurile (XIX, XX și XXI).

Sărbătoarea teatrului craiovean ar fi urmat să se desfășoare pe durata a trei zile, între 27-29 iunie a.c., cu participarea teatrelor naționale din Iași și București, a unor membri ai Academiei Române, directori de teatre, diriguitori ai altor instituții de cultură din țară. Cum actuala pandemie a dat peste cap planurile întregii lumi, ne vedem nevoiți, în condițiile prezente, să redimensionăm momentul aniversar la care vă invităm în continuare să luați parte.

Astfel, pe 29 iunie, de la ora 21:00, după alocuțiunile oficialităților prezente și ale unor societari de onoare ai teatrului, va fi vernisată expoziția digitală Proiecțiile 170: teatru din trei secole la Craiova, un concept artistic de Nicolae Coande și Vlad Drăgulescu, concept grafic – Roxana Banterle.

Totodată, în cadrul evenimentului vor fi lansate revista „SpectActor” a Teatrului Național Marin Sorescu, dar și două volume care își propun să sărbătorească munca actorilor și a colaboratorilor teatrului. Primul, Oglinda Timpului – o istorie contemporană în interviuri a TNC (2007-2020), este o carte de dialoguri cu actori, regizori, oameni de teatru și își propune să fie o panoramă inedită a acestei perioade văzute prin ochii celor care duc mai departe arta teatrului. Volumul, coordonat de Nicolae Coande, este rodul colaborării cu mai muli autori, între care Marius Dobrin, Cornel Mihai Ungureanu, Corina Bărbuică, Lia Boangiu, Silviu Marancea.

Al doilea, Profeții noi și vechi despre teatru (Cronici de SpectActor), este o summa a cronicilor scrise și publicate de cronicarul teatral Marius Dobrin despre spectacolele craiovene din aproximativ aceeași perioadă.