Consiliul Judeţean Dolj: Site de internet pentru activitatea de transport rutier de persoane

0
1866

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Administrativ, site-ul de internet realizat pentru activitatea de transport rutier de persoane, gestionată de către autoritatea de specialitate din subordinea instituţiei. Alături de şeful administraţiei judeţene, la conferinţă au mai luat parte cei doi vicepreşedinţi ai CJ Dolj, Cosmin Vasile şi Oana Bică;  directorul Direcţiei Imagine şi Coordonare Instituţii Subordonate, Larisa Răducan, directorul Direcţiei Afacere Europene, Daniela Băluţă, precum şi Şeful Autorităţii Judeţene de Transport, Nicolae Ciucu.

În acest context, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a evidenţiat faptul că iniţiativa, una dintre primele de acest gen la nivel naţional, este în prezent şi cea mai completă şi complexă din România. „Vorbim despre un demers implementat de către Direcţia de Imagine a CJ, un demers care a vizat realizarea unui site destinat Autorităţii Judeţene de Transport, conţinând o întreagă serie de informaţii necesare cetăţenilor care vor să ajungă în diferite comune din Dolj. Se regăsesc aici peste 100 de trasee din care călătorii pot alege şi, de asemenea, beneficiarii au la dispoziţie date privind operatorii, tipul mijloacelor de transport cu care pot circula sau staţiile de oprire intermediare până la destinaţia dorită”, a subliniat şeful administraţiei judeţene.

„Această iniţiativă este a doua din România”

Tot pe acest site există o rubrică destinată celor care doresc să transmită în mod simplu reclamaţii şi sesizări, iar la secţiunea de atenţionări vor fi afişate cursele care au suferit suspendări sau modificări, din diverse motive. “Trebuie să se ştie faptul că această iniţiativă este a doua din România, fiind însă şi cea mai completă din ţară. Am făcut un pas uriaş în direcţia informării cetăţenilor din Dolj cu privire la serviciile de transport judeţean pe care CJ, prin intermediul autorităţii noastre de profil, le gestionează“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Proiectul presupune implementarea unui sistem de e-ticketing”

La rândul său, vicepreşedintele CJ Dolj Cosmin Vasile a precizat faptul că proiectul de modernizare a activităţii de transport judeţean de persoane va continua cu o nouă etapă, care va extinde informatizarea serviciilor oferite publicului. „Site-ul pe care îl lansăm astăzi le permite tuturor locuitorilor din Dolj şi nu numai să îşi configureze o rută de călătorie sau să beneficieze în timp real de orice fel de informaţie în legătură cu destinaţia pe care o au în vedere. Această iniţiativă, chiar dacă în străinătate este una obişnuită, pentru România reprezintă o noutate. Ne propunem ca, în viitor, să aducem îmbunătăţiri demersului nostru, cu atât mai mult cu cât ne dorim ca, prin autoritatea de transport, să realizăm în perioada următoare conexiuni mai bune între Craiova şi localităţile din judeţ. Proiectul care se conturează presupune implementarea unui sistem de e-ticketing, cu posibilitatea de a rezerva on-line biletele, dar şi de a le achita direct prin telefonul mobil, indiferent de operator, precum şi determinarea în timp real, prin intermediul GPS, a locului în care se află cu exactitate mijlocul de transport. Cel mai probabil, această a doua etapă o vom realiza cu ajutorul fondurilor europene, pentru că vorbim despre echipamente costisitoare“, a menţionat Cosmin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.