În urma unor acţiuni specifice, poliţiştii din Filiaşi au identificat, ieri, trei femei, de 18, 22, respectiv 26 de ani, din craiova şi Filiaşi, bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat. Cele trei au sustras, în aceeaşi dimineaţă, un telefon mobil din ghiozdan unei tinere de 17 ani din Braloştiţa, apoi un alt aparat din buzunarul pantalonilor unui copil de 12 ani. Hoaţele au fugit printre blocuri, dar au fost prinse de oamenii legii, iar aparatele au fost restituite părţilor vătămate.