Media franceză s-a inflamat rău, ieri, după dezvăluirile privind interceptările telefonice ce au vizat ultimii trei preşedinţi ai ţării, între care, evident, şi Francois Hollande. Un consiliul de apărare, dis de dimineaţă, a regrupat şeful statului, prim-ministrul, mai mulţi miniştrii şi şefii serviciilor de informaţii, conchizându-se că aşa ceva este „inadmisibil între aliaţi”. O declaraţie pe care o făcuse şi Angela Merkel în octombrie 2013, după dezvăluirile din „Der Spiegel”, conform cărora Agenţia Naţională de Securitate (NSA) din SUA avusese ca ţintă telefonul ei portabil. Declaraţiile oficiale au fost, în general, atent calibrate. O precizare: spionii adoră spionarea, dar detestă tamponarea. Din negura timpurilor, marile puteri se supraveghează mutual, uzitând tot felul de strategii. Regula de aur nu va fi însă niciodată respectată. Aşadar, practica spionării între aliaţi nu este o raritate. Germania a fost şocată în vara lui 2013 de dezvăluirile fostului consultant NSA, Edward Snowden, potrivit cărora telefonul portabil al cancelarului Angela Merkel fusese pus sub ascultare de serviciile americane de mai mulţi ani. Mai mare a fost surpriza când s-a aflat că înalţi funcţionari de la Elysee şi Quai d’Orsay (Ministerul de Externe) fuseseră spionaţi de-a lungul anilor de BND (serviciul de spionaj german) în cadrul unui acord de cooperare cu serviciul american. Noutatea documentelor WikiLeaks, publicate de “Mediapart” şi “Liberation”, marţi 23 iunie a.c, constă în faptul că numărul de telefon al preşedintelui Republicii figurează pe o listă “selectată”. În jargonul NSA, acest termen-cheie (număr de telefon, dar şi adresa de e-mail) interesează doar serviciile de informaţii. Telefoanele preşedinţilor Republicii, considerate de importanţă strategică, au făcut mereu obiectul unor precauţiuni particulare. Adică sunt ultrasecurizate, dar puţin utilizate. Sunt telefoane de ultimă generaţie, deplin securizate, cu reputaţia de a fi inviolabile. Şi totuşi documentele publicate de WikiLeaks atestă convorbiri surprinse pe acest tip de aparate. Predispoziţia lui Francois Hollande pentru sms-uri era bine cunoscută, motiv pentru care i s-a atras atenţia, fiindcă numărul portabilului său personal ajunsese în posesia a numeroşi interlocutori, politicieni sau jurnalişti.
