„Statul român are obligaţia de a-şi apăra cetăţenii şi teritoriul naţional”

0
487

Strategia Naţională de Apărare a Țării este un document de o importanţă fundamentală în actualul context de securitate regională, document pe care PNL îl susține fără rezerve. Deputatul Ionuţ Stroe susţine într-un comunicat de presă că statul român are obligaţia de  a-şi apăra cetăţenii şi teritoriul naţional şi are, în acelaşi timp, angajamente şi obligaţii faţă de aliaţii euro-atlantici. 

 „Declaraţiile din aceste zile au evidenţiat cu precădere dimensiunea Strategiei  în privința apărării naționale. Inclusiv în calitate de reprezentant al României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, m-aş referi la dimensiunea internă a documentului. Funcţionarea justiţiei şi a instituţiilor democratice ocupă un loc de prim rang în ceea ce priveşte consolidarea capacităţii de apărare şi de asigurare a securităţii naţionale. Un stat eficient este acela unde instituţiile judiciare funcţionează independent, fără presiuni din afară, şi sunt neatinse de corupţie”, a subliniat parlamentarul liberal.

„Avem datoria să consolidăm un mediu economic competitiv”

Asigurarea securităţii naţionale depinde, în egală măsură, de însuşirea valorilor democratice. Purtătorul de cuvânt al PNL a mai spus că începând cu sistemul educaţional şi până la cultura organizaţională a diferitelor instituţii – inclusiv a partidelor politice, care sunt instituţii fundamentale ale democraţiei – este de datoria noastră să promovăm valorile democraţiei şi să garantăm respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului. „Nu în ultimul rând, avem datoria să consolidăm un mediu economic competitiv, dar şi să veghem la consolidarea coeziunii sociale şi la eliminarea clivajelor, pentru a asigura egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii României. În plan regional, România este interesată de consolidarea comunităţii valorilor democratice, împărtăşite de statele din vecinătate. Ca ţară membră UE, România îşi asumă o datorie specială în ceea ce priveşte parcursul european al Republicii  Moldova. Susţinem, de asemenea, vocaţia europeană a tuturor ţărilor din vecinătate, cele din Balcanii de Vest, dar şi Ucraina şi Georgia”, a subliniat deputatul doljean.

Ionuţ Stroe considerăcă asigurarea securităţii naţionale include şi consolidarea sprijinului statului român pentru românii de pretutindeni. „Este importantă atât susţinerea comunităţilor româneşti din jurul graniţelor, în efortul lor de afirmare a identităţii naţionale şi culturale, precum şi, spre exemplu, asigurarea dreptului la vot al românilor de pe alte meridiane, pentru a nu mai repeta experienţa din toamna anului trecut”, a conchis parlamentarul liberal.