Life Logistics a implementat WMS de la Senior Software

0
434

Life Logistics, unul dintre cei patru furnizori de servicii de manipulare şi depozitare a mărfurilor din zona libera Agigea, a implementat WMS de la Senior Software. Compania a devenit astfel prima din zonă care utilizează un sistem de management al depozitelor, reuşind pe această cale să atragă noi clienţi şi să îşi îmbunătăţească relaţia cu cei existenţi, printre care şi IKEA.

Life Logistics îşi desfăşoară activitatea în incinta zonei libere din portul Agigea şi se ocupă cu manipularea şi depozitarea de mărfuri provenite din relaţiile de export – import ale clienţilor săi. În 2014 cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 7,5 mil. RON, în creştere cu 25% faţă de anul anterior. Pe parcursul celor 6 ani de activitate, volumul de mărfuri manipulate şi depozitate a crescut de la 200 de containere pe lună la 600, iar pentru 2016 se estimează că se va ajunge la 900 de containere. Evoluţia constantă a afacerii precum şi standardele de lucru impuse de clienţii mari, precum IKEA, i-au determinat pe managerii companiei să implementeze o soluţie capabilă să gestioneze eficient activitatea din depozit. “Am decis să achiziţionăm un sistem de tip WMS pentru că aveam probleme pe partea de trasabilitate a paleţilor, recepţiile şi expediţiile de marfă se făceau pe hârtie, ceea ce ducea la apariţia erorilor. În prezent, suntem prima companie din Portul Agigea care are un astfel de sistem şi acest lucru ne-a ajutat să atragem noi clienţi.” a declarat domnul Ciprian Gheorghita, Administrator Life Logistics.