Scriitorul craiovean Cornel Mihai Ungureanu, premiat la Festivalul Comediei Româneşti

0
336

Scriitorul Cornel Mihai Ungureanu a fost distins cu Premiul al III-lea în cadrul Concursului de Comedie Românească – ediţia a VIII-a, la gala Festivalului Comediei  Româneşti, care s-a încheiat recent în Bucureşti. Cornel Mihai Ungureanu a prezentat în concurs piesa „Ultimul dans al libelulei”, din care revista „SpectActor” (nr. 2/2012) a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova a publicat recent un fragment.

Cornel Mihai Ungureanu

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti – festCO a avut loc în Bucureşti, între 16 şi 23 iunie. În această perioadă, Teatrul de Comedie a proclamat Centrul vechi „Oraş al Comediei Româneşti”, o adevărată metropolă în care s-a simţit freamătul evenimentelor.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, festCO 2013 a însemnat: 13 spectacole – cele mai bune producţii de comedie românească ale anului 2012, înscrise în secţiunea concurs; spectacole de stradă oferite de Teatrul „Masca”; examene de licenţă ale facultăţilor de teatru din cadrul universităţilor din Bucureşti; lansări de cărți ale unor actori consacraţi (Tamara Buciuceanu, Horaţiu Mălăele, Radu Beligan); atelierul de dramaturgie Scrie despre tine, susţinut de Vera Ion şi Sorin Poamă.

La gala festCO de duminică – în cadrul căreia spectacolul „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, de Silviu Purcărete, a primit premiile pentru cel mai bun spectacol şi cea mai bună regie – au fost acordate și premiile Concursului de Comedie Românească, ediţia a VIII-a. Juriul competiției, format din Adrian Lustig (dramaturg), Gabriela Dumitru (regizor) şi Vlad Cristache (regizor), a premiat piesele „Visul Domnului Mio”, de Georgiana Capuerde (locul I), „Infractorii”, de Ana-Maria Bamberger (locul al II-lea), şi „Ultimul dans al libelulei”, de Cornel Mihai Ungureanu (locul al III-lea).

Scriitor și jurnalist, Cornel Mihai Ungureanu a publicat roman, proză scurtă, publicistică și dramaturgie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2004), Filiala Craiova, iniţiator şi redactor-şef al revistei on-line „Prăvălia culturală (http://www.pravaliaculturala.ro). A primit Premiul „Petre Pandrea” pentru literatură al revistei Mozaicul”, în 2003, şi pe cel al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, „Cartea anului 2005”, pentru volumul Noi, doi-trei le zece mii”. A fost nominalizat, în 2008, la Premiile Clubului Român de Presă, secţiunea editorial, iar prima sa încercare în dramaturgie, Soţii, prietene, amante, a fost nominalizată la concursul UNITER pentru „cea mai bună piesă a anului 2011”. Cea mai recentă semnătură a sa o poartă volumul de publicistică „Recreaţii cu Babi” (Ed. „Brumar”, 2008).