Ministrul Sănătății: „Orice persoană care lucrează într-un spital COVID va beneficia de stimulentul de 2.500 de lei”

0
12290

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că orice persoană care lucrează într-un spital dedicat tratării pacienţilor COVID va beneficia de stimulentul de risc în valoare de 2.500 de lei. Nelu Tătaru a mai menţionat că a venit la Sfântu Gheorghe pentru a verifica dacă sunt respectate circuitele medicale şi dacă sunt asigurate medicamentele, materialele şi echipamentele de protecţie necesare, potrivit Agerpres. 

“După cum aţi putut vedea, legislaţia care a fost elaborată cuprinde orice persoana care lucrează într-un spital dedicat COVID şi care a avut legătură cu o persoană infectată COVID, de la poartă până la ieşire. Asta trebuie să specifice fiecare manager în parte. Am şi lăsat libertatea coordonatorului sau şefului să nominalizeze aceste persoane, noi de la centru nu putem şti care sunt aceste persoane, dar cei de aici le pot identifica”, a declarat Nelu Tătaru, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.

Mai mult decât atât, ministrul Sănătăţii a menţionat că începând cu 15 mai se vor lua o serie de măsuri de relaxare, dar deocamdată numărul de cazuri COVID continuă să fie pe o curbă ascendentă.

“Odată cu scăderea numărului de cazuri vom avea o şi relaxare mai mare, dar nu recomand relaxare deocamdată. (…) Suntem pe o curbă ascendentă, chiar dacă acensiunea nu mai este aşa de abruptă (…) Chiar dacă suntem în faza aia de dinţi de fierăstrău, în care aveam jocuri în numărul de cazuri de la o zi la alta, avem încă decese, avem persoane la Terapie Intensivă (…) Prin respectarea unor reguli, prin impunerea unei izolări voluntare, a unei distanţări sociale ar trebui să se limiteze transmiterea comunitară (…) Noi pregătim anumite planuri pentru relaxare (…) şi fiecare sector în parte va avea parte de o relaxare, dar progresivă, graduală în măsura inversă în care au fost impuse”, a mai spus ministrul.

Potrivit aceleiași surse, el a mai anunțat că la nivel naţional sunt în prezent 70 de puncte Real Time PCR pentru testarea COVID, dar ele funcţionează sub capacitate.

“În acest moment la nivel naţional avem 70 de puncte de testare care pot face până la 10.000 de teste pe zi, acest număr este dat de potenţialul aparatelor. Dar acest potenţial trebuie suplinit şi de potenţialul uman (…) Acest personal trebuie să meargă la o instruire, iar 3-4 zile de instruire nu pot compensa o experienţă de 10-20 de ani. Şi atunci aceste aparate vor face mai puţine teste decât pot ele în realitate. Suntem în acest moment la 6.000-6.200 de teste pe zi, dintr-un potenţial de 10.000”, a spus acesta.