Trei militari craioveni, eroi care au luptat şi au fost răniţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan, vor primi titlul de „Cetăţeni de Onoare” ai Craiovei. Distincţiile urmează să le fie acordate în cadrul ceremoniei festive dedicate „Zilelor” oraşului.
Recomandarea a venit chiar din partea Ministerului Apărării Naţionale. Ministrul Mihai Fifor s-a adresat autorităţilor locale, la începutul anului, cu rugămintea să se aibă în vedere posibilitatea ca trei militari craioveni, care au luptat în Afganistan şi s-au întors răniţi, să se regăsească printre persoanele nominalizate pentru distincţia de „Cetăţeni de Onoare” ai Craiovei. În adresa ministerului, se precizează că aceştia merită să se regăsească în galeria personalităţilor oraşului datorită faptului că „au avut o conduită remarcabilă în timpul misiunilor încredinţate”. La rândul lor, autorităţile locale au luat în calcul solicitarea făcută de MApN, iar cei trei militari craioveni sunt propuşi acum, în mod oficial, să le fie acordată cea mai înaltă distincţie a municipiului.
George-Cristian Olteanu a fost rănit grav în Afganistan
În anul 2011, maiorul George-Cristian Olteanu se afla, alături de camarazii săi de la Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Pe data de 1 mai, „Scorpionul ro’u” a plecat, împreună cu aceştia, într-o misiune de patrulare. Când s-a întors la cazarmă, era un alt om: curajul de a înfrunta orice pericol nu-i fusese suficient, numărându-se printre cei răniţi, şi încă avea cele mai grave plăgi. Doctorii l-au diagnosticat cu o fractură la nivelul genunchiului stâng şi cu o alta la nivelul coloanei lombare, încadrându-l în gradul II de invaliditate, dar George-Cristian Olteanu se bucura că scăpase, totuşi, cu viaţă. Întors în ţară, curajul temerar i-a fost răsplătit cu Emblema „Onoarea Armatei Române” şi Insigna “Participant la Misiuni în Străinătate” – în anul 2011, apoi Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler şi Titlul onorific de “Militar Veteran” pentru militari – în anul 2013 şi Emblema de merit “În Slujba Păcii” cls. a III-a – în anul 2016.
Florin-Ionel Murărescu şi Marius-Bogdan Radu, eroii Batalionului 20 Infanterie „Dolj”
„Scorpionul negru”, plutonier adjutant Florin-Ionel Murărescu, şi-a trecut, în cariera militară de până acum, mai multe misiuni internaţionale, desfăşurate toate în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan. În anul 2005, a participat la o misiune ONU, iar în 2009 se afla în detaşamentul de instrucţie din Irak. Doi ani mai târziu, s-a întors în acelaşi loc de foc, în Irak, pentru a lua parte, de această dată, la o misiune ISAF, alături de camarazii săi din Batalionul 2 Manevră. În anul 2014, pleacă în Afganistan. În ultima misiune cu Batalionul 20 Infanterie „Dolj”, pe care o desfăşoară într-o zi de 30 martie, este rănit în timp ce execută o misiune de patrulare.
În acelaşi loc avea să fie rănit şi caporalul Marius-Bogdan Radu, care participa şi el la misiunea de patrulare executată de Batalionul 20 Infanterie “Dolj”. Atât el, cât şi camaradul său, Florin-Ionel Murărescu, au fost încadraţi în gradul III de invaliditate, iar actele lor de curaj au fost răsplătite cu decoraţii şi premii.