Sentinţă definitivă pentru studentul care a „prădat” magazinul de arme de pe „Brestei”

0
369

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au pronunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, sentinţa definitivă în cazul tânărului de 21 de ani, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, care a furat un pistol Mauser cu bile, de la magazinul de arme şi muniţii situat pe strada „Brestei” din municipiu. Instanţa a menţinut pedeapsa primită de inculpat la Judecătoria Craiova, astfel că acesta rămâne cu 2 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 80 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Andrei Alexandru Buză, de 21 de ani, din Drăgăşani, judeţul Olt, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în stare de arest preventiv, pe 5 noiembrie 2014 pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dosarul înregistrându-se la Judecătoria Craiova. În sarcina lui s-a reţinut faptul că, pe 21 octombrie 2014, a intrat în magazinul de arme şi muniţii de pe strada „Brestei” din Craiova (SC Safta Invest SRL) şi, profitând de faptul că vânzătorul nu era atent, a furat un pistol marca Mauser de calibrul 10x22T, expus la vânzare în magazin şi a fugit pe jos. Poliţiştii intraţi în alertă l-au observat la intersecţia străzilor „Transilvania” şi „Libertăţii”, în zona Facultăţii de Agronomie, l-au imobilizat şi l-au dus la sediul Secţiei 1 Poliţie Craiova, unde au ajuns şi poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care l-au identificat, stabilind că este vorba despre Andrei Alexandru Buză, de 21 de ani, din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (situată vis-a-vis de magazinul de arme). Oamenii legii au recuperat şi pistolul, în valoare de 1.000 de lei, pe care tânărul în furase cel mai probabil pentru a-l vinde ca să facă rost de bani să-şi cumpere droguri. În cursul acelei seri a fost reţinut pentru 24 de ore, iar a doua zi, pe 22 octombrie, a fost prezentat Judecătoriei Craiova care i-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură prelungită ulterior de instanţă până pe 2 martie 2015, când s-a dispus faţă de tânăr internarea medicală provizorie într-un centru specializat.

Obligat la tratament medical

Vineri, 4 decembrie a.c., magistraţii Judecătoriei Craiova au pronunţat sentinţa în dosar. Astfel, Andrei Alexandru Buză a fost găsit vinovat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind condamnat la 2 ani de închisoare. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, timp în care tânărul trebuie să respecte o serie de obligaţii şi  să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Mai mult, judecătorii au dispus încetarea măsurii internării medicale provizorii luată faţă de inculpat pe 2 martie 2015, însă acesta va fi obligat să urmeze tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, după cum au stabilit magistraţii craioveni în sentinţă, inculpatul fiind obligat şi la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au fost cei care au atacat cu apel hotărârea Judecătoriei Craiova, iar magistraţii Curţii de Apel Craiova au pronunţat joi, 21 aprilie a.c. sentinţa definitivă, fiind menţinută pedeapsa şi modalitatea de executare: „Admite apelul. Desfiinţează în parte sentinţa. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 260 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în hotărârea instanţei. Tânărul rămâne astfel cu pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare.curtea de apel politia furt pistol