Sărbătoare la Mănăstirea Maglavit

0
404

Credincioşii din Oltenia şi din alte regiuni ale ţării sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj de praznicul „Izvorul Tămăduirii”, hramul sfântului aşezământ monahal. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită în sobor de preoţi şi diaconi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, dirijat de prof. Victor Şapcă.

Piatra de temelie a Mănăstirii Maglavit a fost pusă în anul 1935 de episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, pe locul minunii căreia i-a fost martor Petrache Lupu. Povestea ciobanului din Maglavit, căruia i s-a arătat Dumnezeu, s-a făcut cunoscută în întreaga ţară. Pe locul unde s-a petrecut minunea s-au adunat mii de oameni, mulţi dintre ei bolnavi, pentru a fi vindecaţi. La scurt timp, mănăstirea a devenit un loc important de pelerinaj din România. Mănăstirea este desfiinţată în timpul regimului comunist şi reînfiinţată , cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, în anul 1990, cel de-al doilea hram fiind „Naşterea Maicii Domnului”.

În prezent, Mănăstirea Maglavit este aşezământ monahal de maici. În urmă cu cinci ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, osemintele lui Petrache Lupu au fost deshumate din cimitirul parohial şi aşezate de-a dreapta bisericii.