Proiectul „Sclavie modernă”, la final

0
375

Sclavie moderna (1)Asociaţia Tinerilor Olteni Solidari a implementat, în perioada ianuarie 2016 – februarie 2017, proiectul „Sclavie modernă”, finanţat de Comisia Europeană prin programul ERASMUS+, Acţiunea-cheie 1 – Mobilitatea persoanelor în scop educaţional. Proiectul şi-a propus abilitarea unui grup de 24 de tineri români şi bulgari pentru a desfăşura activităţi de reducere a vulnerabilităţii tinerilor în faţa traficanţilor de persoane. Activităţile s-au desfăşurat atât la Vidin, în Bulgaria, cât şi la Craiova (Dolj), la Săcelu şi Târgu Jiu (Gorj), şi au cuprins inclusiv o întâlnire cu Iana Matei, nume de referinţă în asistenţa victimelor traficului de persoane, care a prezentat activităţile Fundaţiei Reaching Out România şi cazuri reale, elocvente. Întâlnirea de finalizare a proiectului „Sclavie modernă” a avut loc ieri, prilej cu care au fost prezentate realizările echipelor română şi bulgară.

Traficul de persoane este o formă de crimă organizată care încalcă dreptul oricărei fiinţe umane la autodeterminare şi libertate personală, afectează toate ţările din lume şi căreia îi pot deveni victime orice tip de persoane, copiii, tinerii şi femeile fiind considerate a avea o vulnerabilitate crescută. Peste 27 de milioane de oameni în lume sunt victime ale sclaviei şi traficului de persoane. Pornind de la aceste realităţi, Asociaţia Tinerilor Olteni Solidari, în parteneriat cu Narodno Citalishte „Nadejda 1871” din Oreahovo şi Gradsko Uchenichesko Obshtejietie din Vidin (Bulgaria), au implementat proiectul „Sclavie modernă”.

Întâlniri cu reprezentanţi ai Poliţiei bulgare şi structurilor de protecţie socială din Vidin

Sclavie moderna (2)Activităţile principale au fost două mobilităţi de tineri – prima desfăşurată în luna mai 2016 în Bulgaria, cealaltă în iunie, tot anul trecut, în România, urmate de o etapă de diseminare. Puse în discuţie la Vidin au fost conceptul şi formele traficului de persoane, comunicarea cu cei aflaţi în dificultate şi cazuri reale de victime, pe lângă explorarea credinţelor, valorilor şi atitudinilor privitoare la acest fenomen şi la cei care cad pradă traficanţilor. De asemenea, au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai structurilor responsabile cu prevenirea crimei organizate din cadrul Poliţiei bulgare, ai structurilor de învăţământ şi de protecţie socială din Vidin, ai unor ONG-uri active în domeniu din oraşul bulgăresc.

Tinerii, faţă în faţă cu Iana Matei, cunoscută pentru eforturile de salvare a victimele sclaviei moderne

Sclavie moderna (5)Cea de-a doua mobilitate, în România, a avut loc între 14 şi 23 iunie 2016, activităţile desfăşurându-se la Săcelu şi Târgu Jiu, în Gorj, şi la Craiova, unde au avut loc întâlniri interesante – tinerii romani şi bulgari aflând mai multe despre realităţile triste ale traficului de persoane. Totodată, aceştia s-au întâlnit cu Iana Matei – psiholog de profesie şi nume de referinţă în asistenţa victimelor traficului de persoane –, care a prezentat activităţile Reaching Out Romania, fundaţie a cărei preşedintă este, şi cazuri reale, elocvente. Anul trecut, pentru eforturile sale, Iana Matei a fost declarată „Eroul Anului” de către Departamentul de Stat al SUA. Întâlniri au avut loc şi cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, prilej cu care s-a discutat despre cazuri reale şi aspecte legate de recrutarea prin intermediul reţelelor de socializare. Totodată, la Penitenciarul Craiova au fost organizate două întâlniri cu persoane implicate în traficul de persoane şi de droguri.

***

Potrivit Oanei Mateescu, reprezentant al Asociaţiei Tinerilor Olteni Solidari şi manager program, în cadrul proiectului „Sclavie modernă” „tinerii au experimentat metodele educaţiei nonformale şi au învăţat tehnici de realizare a sesiunilor de educaţie între egali, elaborând apoi metode şi materiale de lucru, pentru reducerea vulnerabilităţii tinerilor în faţa traficanţilor de persoane”. „În continuare, utilizând cunoştinţele şi abilităţile dobândite, participanţii au realizat diseminarea informaţiilor în România şi Bulgaria, către alţi tineri, dar şi către cadre didactice şi autorităţi”, a adăugat Oana Mateescu.

***

În România:

  • 1.200 de tineri din Dolj şi Gorj au participat la sesiuni de educaţie între egali pe tema traficului de persoane, susţinute de tinerii din echipa de proiect.
  • 70 de consilieri şcolari şi cadre didactice de alte specialităţi au participat la sesiuni de dezbateri pe tema traficului de persoane, susţinute de tinerii din echipa de proiect.
  • 106 participanţi la Simpozionul Internaţional „Dependent sau nu? Tinerii, de la fragilitate emoţională la capcanele traficanţilor” (cadre didactice, psihologi, medici, lucrători de tineret, elevi şi studenţi) au asistat la prezentarea proiectului, a experienţelor şi opiniilor tinerilor din echipa de proiect.