Elevii chiulangii, scoși din baruri de polițiști

0
381

Polițiștii de proximitate ai Secției 1 Craiova au „bătut”, ieri dimineață, toate barurile din zona centrală a Craiovei, în căutarea elevilor chiulangii. Pe parcursul acțiunii, nu mai puțin de 22 de elevi fugiți de la ore au fost legitimați și duși la unitățile de învățământ unde ar fi trebuit să se afle, diriginții și directorii școlilor urmând să ia măsurile necesare față de ei.

În baza protocoalelor încheiate cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dolj, dar și cu unitățile de învățământ din raza de competență, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Secția 1 Poliție, au desfășurat, ieri, o acțiune pe linia prevenirii absenteismului școlar. Mai exact, oamenii legii au pornit prin barurile din zona centrală a Craiovei, în căutarea elevilor chiulangii. Și au găsit destui. Culmea este că unii dintre elevii găsiți în bar, cu sucul în față, aveau și manuale cu ei, încercând probabil să recupereze ce ar fi trebuit să citească acasă. Cel puțin asta a fost situația într-un local din apropierea Muzeului de Artă, unde poposiseră mai mulți elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național „Carol I”, care ar fi trebuit să fie la orele de curs. În total, pe parcursul activităților, au fost depistați nu mai puțin de 22 de elevi (de la „Carol I”, Liceul de Chimie și Liceul CFR) care absentau de la orele de curs, aceștia fiind legitimați și conduși la unitățile de învațământ, unde au fost informați reprezentanții conducerii și profesorii diriginți, care vor lua față de ei măsurile corespunzătoare.

„În cadrul activitățilore desfășurate de polițiștii Secției 1 Craiova, în unitățile de alimentație publică din zona Centrală a Craiovei au fost depistați 22 de elebi, de la mai multe unități de învățământ, care absentau de la cursuri. Au fost duși la școlile unde sunt înscriși, fiind informați reprezentanții conducerii și profesorii diriginți. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.