Agresorii polițistului din Catane au fost arestați

0
446

Cei doi bărbați de etnie romă, cumnați, din comuna doljeană Catane, care au provocat, săptămâna trecută un scandal oprit cu focuri de armă de un polițist din localitate, au fost arestați pe 30 de zile. Cei doi, care au agserat un agent de poliție și au spart geamurile autoturismului de serviciu al acestuia sunt acuzați de ultraj, distrugere și tulburarea ordinii publice. Ambii au atacat hotărârea de arestare pronunțată sâmbătă de Judecătoria Băilești, contestația urmând să se judece la Tribunalul Dolj săptămâna aceasta. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești au finalizat cercetările în cazul scandalului petrecut săptămâna trecută în comuna doljeană Catane, în noaptea de 18 spre 19 februarie a.c., și au cerut instanței arestarea preventivă a autorilor, Florin Căldăraru, de 33 de ani și Ionică Băcelan, de 37 de ani. În cursul zilei de sâmbătă, instanța a admis propunerea procurorilor și a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pe 30 de zile, cei doi bărbați de etnie romă fiind introduși în arestul IPJ Dolj.

„Admite propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Băcelan Ionică şi Căldăraru Florin. În baza art. 226 alin. 2 C.p.p. Dispune arstarea preventivă a inculpaţilor pe o durată de 30 zile începând cu data de 22.02.2014 şi până la 23.03.2014, inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielie judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocat oficiu în sumă de 400 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în încheierea de ședință a Judecătoriei Băilești. Cum au aflat decizia instanței, cei doi bărbați au făcut contestație (conform Noului Cod de procedură penală), care se vajudeca la Tribunalul Dolj.

Reamintim că, în noaptea de 18 spre 19 februarie, în jurul orei 23.00, un agent din cadrul Postului de Poliție Catane, aflat în serviciul de patrulare pe raza localității, a făcut semnal regulamentar de oprire unei căruțe. Bărbatul de etnie romă care conducea căruța nu s-a oprit, și-a continuat drumul, iar polițistul a urcat în mașină și a pornit după el, forțându-l să tragă pe dreapta. În momentul când agentul de poliție a coborât din mașină, căruțașul, Florin Căldăraru, de 33 de ani, din localitate, a început să-l înjure și să-l amenințe, a luat din căruță o coasă, și cu coada acesteia l-a lovit pe agent în umăr și a făcut praf un geam lateral și luneta autoturismului de serviciu al polițistului, apoi a fugit. S-a refugiat în cea mai apropiată locuință, ce-i aparține cumnatului său, Ionică Băcelan, de 37 de ani, din aceeași localitate. Băcelan a ieșit la poartă, înarmat tot cu o coasă și a început să-l amenințe pe polițist, a vrut să-l lovească astfel că agentul a tras un foc de armă în plan vertical și apoi încă unul la picioarele acestuia ca să scape.

Acum Băcelan este cercetat în stare de arest preventiv pentru ultraj și tulburarea ordinii publice, iar Florin Căldăraru pentru ultraj și distrugere.