Tinerii fermierii sunt aşteptaţi la sate

0
329

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat de curând pe site-ul propriu modelul unic al cererii de plată aferent Submăsurii 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, din cadrul PNDR 2014-2020. Şeful MADR a anunţat, recent, că din aceasta săptămână AFIR va demara primele plaţi pentru beneficiarii din noul PNDR 2014-2020. Potrivit unei centralizări MADR, exista în prezent 131 de proiecte pe Submăsura 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” aflate în stadiul de contractare, suma totală a acestora fiind de 5,4 milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestei măsuri au fost selectate 1.388 de proiecte, în valoare totală de 58 de milioane de euro, dintr-un total de 2.874 de proiecte depuse, în valoare totală de 120,8 de milioane de euro. În perioada 25 martie 2015 (când a fost deschisă prima sesiune de primire a proiectelor prin PNDR 2020) şi până la 18 decembrie 2015, AFIR a primit 7.697 de cereri de finanţare. Valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a fost de peste 1,55 miliarde de euro, potrivit AFIR. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 are alocată o finanţare europeană în valoare de 8,12 milioane de euro, la care se adaugă şi o cofinanţare din bugetul de stat de 1,34 miliarde de euro, fondul total de investiţii ajungând astfel la circa 9,5 miliarde de euro.