Vremea revanşei pentru „Legiunea Gemina”

0
369

Poate cel mai important meci, din punct de vedere al rivalităţii, cel cu Steaua, a fost pierdut în tur de baschetbaliştii de la SCM Universitatea Craiova, chiar dacă Polivalenta a fost plină şi, ca de obicei, „legionarii” au avut avantaj consistent până spre final. Vremea revnaşei a venit pentru echipa lui Marius Toma, care duminică, de la ora 18, întâlneşte, în sala „Mihai Viteazul” din capitală, pe Steaua Eximbank. Un punct avans are Craiova după cele 14 runde scurse până acum. „E un meci foarte important pentru noi, pe care îl pregătim în linişte. Este posibil ca luni să anunţăm anumite decizii în privinţa echipei, în funcţie şi ce se întâmplă cu Steaua” a declarat team-managerul Marius Toma.

De asemenea, baschetbalistele de la SCM CSS Craiova joacă astăzi, de la ora 12, în deplasare la Târgu Mureş, contra singurei echipe pe care au învins-o în acest sezon, Nova Vita. Tot astăzi, de la ora 17, voleibaliştii craioveni evoluează în deplasare cu Agronomia Bucureşti, iar singurul meci care se joacă în Bănie în acest week-end este cel dintre echipele feminine de volei SCM U Craiova şi CSM Bucureşti, astăzi la ora 13, în Sala „Ion Constantinescu”.