Un gând

0
63

Mâine e Crăciunul. Venirea pe lume a lui Iisus Christos – Naşterea Domnului – sărbătoare mare de când ne ştim la români. Pentru câteva zile, participăm cu toţii, ceea ce se întâmplă mai rar, la un crez comun, dincolo de opţiunile de conjunctură ale fiecăruia. Practic, suntem alţii, prin bunătatea afişată, dar şi mişcătoarea nostalgie. Ar trebui să adăugăm şi motivul de bucurie temperată, pe care, să nu uităm, mulţi semeni de-ai noştri nu-l împărtăşesc, din cauza sărăciei în care trăiesc. Bradul împodobit, busuiocul sfinţit, firul de grâu încolţit timid semnalează euforia, prezenţa unei alte stări de spirit, a însăşi sărbătorii, sub semnul discret al smereniei. Dimensiunea comunitară e sporită, jubilaţia are alt prestigiu, ospitalitatea, circulaţia darurilor sunt de natură a induce speranţa de mai bine. Crăciunul aduce pe pământ pace între oameni, bunăvoire. Se spune că Iisus s-a născut nu doar într-o lume păcătoasă, secătuită, dezorientată. S-a născut într-o lume plictisită, aducând, pe lângă enormul potenţial de încredere, prospeţimea, efectul trezitor şi pofta de viaţă. Venirii pe lume a lui Iisus Christos îi corespunde, analogic, venirea creştinismului. Iar creştinul de rând vrea acum împăcarea cu ceva mai adânc decât sinele propriu. De aceea îşi administrează porunci de acomodare: nu te întrista prea tare, nu te veseli prea tare, abţine-te, acceptă-ţi soarta. De la un timp, nefericirile se accentuează pe fragilitatea fiecăruia, răstignit pe crucea efemerităţii însângerate. De 22 de ani, sărbătorim naşterea lui Christos în strânsă legătură cu naşterea României post-totalitare. Liniştea Crăciunului n-a devenit resemnare, ci, dimpotrivă, e încărcată de aşteptare. Aşa că liniştea adusă de Bunavestire nu e doar o regăsire a orizontului libertăţii, ci şi cu totul altceva, în planul aspiraţiei fiecăruia. Fără a fi aleşi de îngeri pentru a insufla curaj şi înţelepciune, alungând orice subton de impostură, spunem doar atât:

Crăciun fericit tuturor oltenilor!