Hristos se naşte, Domnul coboară…

0
269

Din copilărie ne este cunoscută această icoană: o noapte sfântă, o noapte liniştită, turme ce pasc, păstori care le păzesc. Şi un înger ce apare pe neaşteptate şi le grăieşte păstorilor uimiţi: “Vă binevestesc vouă bucurie mare, că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul!” Bucuria din acea noapte dăinuie de veacuri şi, astăzi, toată creştinătatea prăznuieşte Naşterea Domnului în ieslea din Betleemul Iudeii. Fiindcă dragostea pentru această zi este cel mai mare semn de dragoste către Cel ce s-a născut azi.

Fiecare prunc ce vine în lume aduce bucurie în casa părinţilor lui, Pruncul Iisus însă aduce bucurie în casele tuturor, fiindcă este darul făcut de Dumnezeu lumii întregi, ca prin El să fie mai aproape de noi. Despre venirea Sa în lume, Evanghelia ne spune că “Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns”. Dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi i-a spus: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus, căci El va mântui poporul său de păcate”. Astfel a intrat în lume Cel vestit de prooroci, în cetatea Betleem, din Preasfânta Fecioară Maria, în vremea când în Ierusalim domnea Irod, care era de neam străin.

Un staul la marginea Betleemului

În “zilele acelea”, iudeii erau sub stăpânire romană. Cezarul Augustus ceruse numărarea tuturor supuşilor din imperiu pentru fixarea taxelor. În Iudeea domnea Irod cel Mare, care poruncise ca fiecare să se înscrie în cetatea sa. Şi Iosif împreună cu Fecioara Maria au plecat din Nazaret spre Betleem, cetatea lor. Aici, Iosif nu mai avea nici o rudă şi nici un prieten care să-l primească. A căutat încolo şi încoace, dar, din pricina mulţimii care se adunase pentru recensământ, n-a găsit decât un staul într-o margine a oraşului, iar în mijlocul staulului erau strânşi în jurul focului nişte păstori care au dăruit drumeţilor străini sărăcăciosul sălaş, apoi au plecat la treburile lor. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Fecioara Maria să nască. Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul născut şi l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu mai era loc pentru ei în casa de oaspeţi, spune evanghelistul Luca.

Păstorii din Betleem

Păstorii sunt nişte singuratici, nu prea au habar de sărbătorile pământului, de aceea orice lucru petrecut în preajma lor îi înduioşează. În lunga şi liniştita noapte, ei erau în câmp cu turmele, când îngerul Domnului le vesteşte: “Bucuraţi-vă, că vi s-a născut, azi, Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”. Şi le-a spus şi semnul: “Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Şi au alergat spre Betleem să vadă “cuvântul acesta ce s-a făcut”. În negura staulului, ei o zăriră pe Fecioara Maria care îngâna un cântecel de leagăn pentru Pruncul sfânt. Şi cântecul ei a fost, probabil, primul colind de Crăciun. Păstorii, cei dintâi închinători ai Noului Născut, îngenuncheară şi-şi plecară capetele în faţa Lui, fiindcă pentru ei nu era un prunc obişnuit, ci Acela pe care neamul lor îl aştepta de o mie de ani.

Magii de la Răsărit

Cei trei magi, ale căror nume au rămas scrise doar în tradiţie, Balthazar, Gaşpar şi Melchior, se pare că erau căpeteniile astrologilor din Orient. Şi tot tradiţia ne spune că a mai existat şi un al patrulea mag, Artaban. Acesta studiase împreună cu Gaşpar, Melchior şi Balthazar la vestitele şcoli din Delhi. Citeau ceasuri întregi din profeţi şi Psalmii lui David, din care pricepuseră că în curând va veni Mesia. Şi venirea Sa va fi însoţită de o apariţie cerească. La terminarea studiilor, înainte de a se despărţi, ei făcură legământ ca la plinirea vremii, să se întâlnească cu toţii la Damasc şi de acolo să plece la Betleem să se închine lui Hristos. Cu nouă luni înainte de naşterea Pruncului Iisus, spun Sf. Părinţi, pe cer s-a arătat o stea. Magii au cerecetat steaua, s-au pregătit de drum şi au pornit în urma ei.

Taina stelei călăuzitoare

Craii de la Răsărit au fost călăuziţi de o stea care, de fapt, era o putere dumnezeiască în chip de stea, zice Sf. Ioan Gură de Aur. Şi asta se poate vedea în primul rând din mersul ei, fiindcă nici o stea obişnuită nu merge de la apus la răsărit. Apoi, nu se putea vedea doar noaptea, ci şi ziua. Strălucea mai tare decât soarele. Ea nu avea un drum al ei, apărea, apoi iarăşi dispărea. Când magii trebuiau să meargă, mergea şi ea, când stăteau ei, stătea şi ea. Şi se mai vede că nu era o stea ca toate celelalte din felul în care le-a arătat magilor locul în care s-a născut Pruncul. Nu a rămas sus pe cer, ci a coborât chiar “deasupra, unde era Pruncul”. Ajungând la Ierusalim, cei trei magi i-au spus lui Irod despre misterioasa stea, semn că s-a născut iudeilor un Rege nou. Irod era speriat. Nu era iudeu şi nu prea ştia profeţiile despre Mesia. Slugile au răsfoit cărţile profeţilor şi i-au spus unde trebuia să se nască Iisus: “În Betleemul Iudeii!” Nu în altă parte. Credea profeţia, cu atât mai mult cu cât era întărită de apariţia magilor şi a stelei. Se temea de semnul ceresc şi de aceea a început să urzească o nouă crimă. I-a chemat pe magi la el şi le-a spus: “Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă-L veţi afla, vestiţi-mi şi mie ca, venind, să mă închin Lui”.

Darurile magilor

La câteva zile, cei trei crai îngenuncheau şi ei în faţa Pruncului Iisus, urmând steaua care îi aştepta dincolo de porţile Ierusalimului. Steaua coborî şi stătu deasupra peşterii din Betleem. Ei au intrat şi “L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ s-au închinat Lui. Şi deschizând vistieriile lor i-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă”. Melchior, bătrân, cu pletele şi barba albe, i-a dăruit Domnului aur. Gaşpar, tânăr, rumen la chip şi fără barbă, i-a dăruit tămâie. Iar Balthazar, cu chip negru şi barbă deasă, i-a dăruit Domnului smirnă. Apoi au vrut să se întoarcă acasă pe drumul pe care veniseră, dar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, care stătea ca pe jar aşteptându-i, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

Fuga în Egipt. Întoarcerea în Nazaret

Irod a înţeles că steaua naşterii lui Iisus era semnul căderii sale, deci tronul lui se afla în pericol. Planul pus la cale nu a ieşit după voia lui, pentru că magii înştiinţaţi de înger “s-au dus pe altă cale în ţara lor”. După plecarea acestora, îngerul Domnului îi spune lui Iosif să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt, fiindcă Dumnezeu voia să scape viaţa Fiului Său din măcelul ce avea să înceapă în Betleem. Irod, văzându-se înşelat, a poruncit să fie ucişi toţi copiii de doi ani şi mai mici din Betleem. Tânguirea mamelor care îşi vedeau pruncii tăiaţi cu sabia, izbiţi de pietre, călcaţi în picioare se ridica până la cer, aşa cum profeţise Ieremia: “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă. Rahila plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie pentru că nu mai sunt.” După ce Irod moare, Dumnezeu îl trimite pe îngerul Său la Iosif şi-i porunceşte să se întoarcă acasă, pentru că au murit cei ce voiau să ia viaţa Pruncului. “Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema”.

Artaban, cel de-al patrulea mag

Când misterioasa stea s-a arătat pe cer, Artaban vându tot ce avu şi cu banii primiţi cumpără trei pietre preţioase: un turcoaz, un opal şi un rubin. Apoi porni în grabă spre Damasc, la întâlnirea cu Gaşpar, Melchior şi Balthazar. Călătoria a fost lungă, cu multe primejdii care l-au abătut din drum. Întâlni un om cuprins de friguri şi se opri să-l îngrijească, deşi ştia că de va întârzia prietenii lui vor pleca spre Betleem fără el. Cu gândul la Mesia, murmură: “Doamne, lungeşte zilele acestui om şi primeşte jertfa mea!” Vându una din cele trei pietre scumpe, o dădu străinului şi plecă spre Betleem. Când ajunse la porţile cetăţii, priveliştea îi sfâşie inima: pe străzi nu vedea decât copii cu capetele sfărâmate, cu pieptul străpuns, sângele lor se amestecase cu noroiul uliţelor. O femeie ce ţinea în braţe un prunc îi spuse lui Artaban că Irod poruncise măcelul. Deodată, câţiva soldaţi năvăliră şi-i luară femeii copilul. Artaban scoase repede din buzunar a doua piatră preţioasă şi o dădu soldaţilor, rugându-i să cruţe viaţa copilului. Plecă apoi spre peştera unde se născuse Pruncul Iisus, dar o găsi goală, tristă şi tăcută. În drumul lui, Artaban culesese un mănunchi de floricele, pe care le lăsă în ieslea unde fusese culcat Pruncul sfânt. Tot ce mai avea era rubinul. Cu acel rubin în buzunar, vreme de treizeci de ani cutreieră multe ţări pentru a-l găsi pe Mesia. Acum, se îndrepta spre Ierusalim, află că Hristos este în cetate şi se bucură că, în sfârşit, i se poate închina. Un bătrân îi spuse să se grăbească pentru că tocmai în clipa aceea Iisus era răstignit. Plecă în fuga mare spre Golgota, dar îi ieşiră în cale nişte legionari care duceau cu ei o copilă. Artaban se înduioşă şi scoase din buzunar ultima piatră scumpă cu care salvă copila. Chiar atunci, pământul se cutremură şi soarele se întunecă. Zidul unei case căzu peste Artaban şi-l strivi. În ultima clipă a vieţii lui însă, îl zări ca-n vis pe Mesia care îl încredinţă că a primit toate darurile lui.