Profesori şi cadre didactice la Liceul „Charles Laugier” din Craiova, în schimb de experienţă în Polonia

0
1324

În urmă cu câteva zile, la Cracovia (Polonia), Universitatea Pedagogică din oraş, o Fundaţie („Wspierania Kultury i Jezyka Polskiego im. Mikolaja Reja”) din aceeaşi localitate, „Powiatowy Zespol Szkol w Chojnowie”,  şi alte instituţii abilitate au organizat conferinţa internaţională despre migraţie – „L’eleve experimente par l’immigration dans des systemes educatifs europens”. Craiova a fost reprezentată la acest eveniment de trei profesori şi patru elevi ai Liceului „Charles Laugier” , în cadrul Proiectului „Erasmus +”, derulat în perioada 2016 – 2019, în ceea ce priveşte migraţia.

La conferinţă, au fost prezenţi elevi şi profesori din Polonia, Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, cadre didactice de la Universitatea Pedagogică din Cracovia, Universitatea din Varşovia, Institutul American din Polonia. Echipa din Craiova a fost compusă din trei profesori:  Sorin Bîrsan, Anamaria Dumitru, Emilia Marin; şi patru elevi:  Andreea Gheorghe, Mirela Nilă, Alexandra Vasile şi Lavinia Velişcu. Cea din urmă ne-a şi spus câteva cuvinte: „Pentru noi, a fost o experienţă unică. Să interacţionezi cu elevi şi cadre didactice din alte state europene, înseamnă foarte mult. Am încercat, şi sunt convinsă că am şi reuşit, să ne implicăm în toate activităţile, să ne lăsăm un pic amprenta pe tot ce a însemnat activitatea noastră, ca elevi. În acelaşi timp, am putut descoperi o parte din frumuseţile şi tradiţiile unei ţări care ne-a primit ca pe propriii ei copii”. La rândul său, prof. Sorin Bîrsan, a precizat: „Au fost abordate teme diverse, inclusiv cea a susţinerii unui elev, experimentată prin imigraţie, în cadrul unei şcoli poloneze, o atitudine integrativ – incluzivă în didactica limbii poloneze, ca limbă secundară, rolul claselor pregătitoare în integrarea migranţilor, primirea elevilor migranţi în învăţământul francez. Am avut o intervenţie, în cadrul conferinţei, unde subiectul a fost acelaşi. Am prezentat eforturile depuse de România, pentru integrarea elevilor migranţi/imigranţi, în sistemul educaţional din ţara noastră, în contextul şişcărilor politice din întreaga Europa. S-a discutat şi despre construcţia unei noi Europe, în contextul unui flux migrator accentuat, dar şi schimbărilor politice din mai multe ţări europene. Vreau să vă mai spun ceva: delegaţia noastră a participat la activătăţile proiectului, din care facem parte, la Powiatowi Zespol Szcol, Chojnow ”, având discuţii cu prefectul Regiunii Legnica, o adevărată doamnă, şeful Direcţiei „Învăţământ” din Primărie, iar elevii au realizat un ghid de conversaţie multilingv, cu întrebări din toate domeniile, inclusiv o expoziţie cu tradiţiile ţărilor participante”.