Un nou pact privind migrația și azilul

0
55

Comisia Europeană propune un nou pact privind migrația și azilul, care acoperă toate elementele diferite necesare pentru o abordare europeană cuprinzătoare în domeniul migrației. Noul pact stabilește proceduri îmbunătățite și mai rapide în cadrul sistemului de azil și migrație și asigură echilibrul între principiile partajării echitabile a responsabilității și solidarității. Acesta este esențial pentru restabilirea încrederii între statele membre și în capacitatea Uniunii Europene de a gestiona migrația.

Migrația este o problemă complexă, cu multe fațete care trebuie puse în balanță împreună. De exemplu, siguranța persoanelor care solicită protecție internațională sau își doresc o viață mai bună, îngrijorările țărilor aflate la frontierele externe ale UE, care sunt preocupate de faptul că presiunile exercitate de migrație vor depăși capacitățile lor și care au nevoie de solidaritate din partea celorlalte țări. Sau îngrijorările altor state membre ale UE care sunt preocupate de faptul că, în cazul nerespectării procedurilor la frontierele externe, sistemele lor naționale de azil, integrare sau returnare nu vor putea face față în cazul unor fluxuri migratorii importante.

Sistemul actual nu mai funcționează în mod corespunzător. În ultimii cinci ani, UE nu a reușit să rezolve problemele acestuia. UE trebuie să depășească impasul actual și să se ridice la înălțimea sarcinii care îi revine. Prin noul pact privind migrația și azilul, Comisia propune soluții europene comune la o provocare europeană. UE nu trebuie să mai recurgă la soluții ad-hoc, ci să instituie un sistem previzibil și fiabil de gestionare a migrației.

În urma unor consultări ample și a unei evaluări corecte și globale a situației, Comisia propune îmbunătățirea întregului sistem, inclusiv analizarea unor modalități de ameliorare a cooperării cu țările de origine și de tranzit, asigurarea unor proceduri eficace, integrarea cu succes a refugiaților și returnarea persoanelor fără drept de ședere în UE. În domeniul migrației, nu există o singură soluție, care să mulțumească toate părțile implicate, cu privire la toate aspectele. Lucrând împreună, UE poate găsi însă o soluție comună.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Propunem astăzi o soluție europeană, care să restabilească încrederea între statele membre și încrederea cetățenilor în capacitatea noastră de a gestiona migrația ca o Uniune. UE a dovedit deja în alte domenii că poate lua măsuri extraordinare pentru a reconcilia perspective divergente. Am creat o piață internă complexă, o monedă comună și un plan de redresare fără precedent pentru a ne reconstrui economiile. Acum este momentul să abordăm provocarea pe care o reprezintă gestionarea în comun a migrației, asigurând echilibrul între solidaritate și responsabilitate.”

Vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Moria este un avertisment dureros că nu ne mai putem permite să locuim într-o casă terminată doar pe jumătate. A sosit timpul să ne mobilizăm în jurul unei politici europene comune în domeniul migrației. Pactul ne oferă elementele care ne lipsesc pentru a completa puzzle-ul și a institui o abordare cuprinzătoare în domeniul migrației. Niciun stat membru nu are aceeași experiență a migrației, iar provocările diferite și unice cu care se confruntă fiecare stat membru se cuvine să fie recunoscute, luate în considerare și soluționate.

Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat: „Migrația a făcut parte întotdeauna și va face parte întotdeauna din societățile noastre. Propunerile pe care le prezentăm astăzi vor duce la elaborarea unei politici pe termen lung privind migrația care să poată transpune valorile europene în gestionarea concretă a acestui fenomen. Acest set de propuneri va asigura proceduri la frontieră clare, echitabile și mai rapide, astfel încât nimeni să nu fie nevoit să aștepte într-o situație incertă. Setul de propuneri oferă o cooperare consolidată cu țările terțe pentru returnări rapide, mai multe căi pentru migrația legală și acțiuni ferme împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți. În esență, setul de propuneri protejează dreptul de a solicita azil”.

Încredere sporită, bazată pe proceduri mai bune și mai eficiente

Primul pilon al abordării Comisiei privind consolidarea încrederii constă în proceduri mai eficiente și mai rapide. În special, Comisia propune introducerea unei proceduri integrate la frontieră, care include, pentru prima dată, o verificare premergătoare intrării, care implică stabilirea identității tuturor persoanelor care trec fără permisiune frontierele externe ale UE sau care au fost debarcate în urma unor acțiuni de căutare și salvare.

Această procedură va presupune, de asemenea, efectuarea de controale medicale și de securitate, prelevarea amprentelor digitale și înregistrarea în baza de date Eurodac. În urma verificării premergătoare intrării, persoanele pot fi direcționate către procedura adecvată: fie procedura la frontieră pentru anumite categorii de solicitanți, fie procedura obișnuită de azil. În cadrul acestei proceduri la frontieră se vor lua decizii prompte în materie de azil sau returnare, oferindu-se astfel fără întârziere un cadru predictibil persoanelor ale căror cazuri pot fi examinate rapid.

În același timp, toate celelalte proceduri vor fi îmbunătățite, vor face obiectul unei monitorizări mai stricte și vor primi un sprijin operațional sporit din partea agențiilor UE. Infrastructura digitală a UE pentru gestionarea migrației va fi modernizată pentru a reflecta și a sprijini aceste proceduri.

Partajarea echitabilă a responsabilității și solidaritate

Cel de al doilea pilon al pactului constă în partajarea echitabilă a responsabilității și solidaritate.Statele membre vor avea obligația să acționeze în mod responsabil și solidar. Fără excepție, fiecare stat membru trebuie să contribuie în mod solidar în momente de criză, să ajute la stabilizarea întregului sistem, să sprijine statele membre care se confruntă cu presiuni exercitate de migrație și să se asigure că Uniunea își îndeplinește obligațiile umanitare.

În ceea ce privește diferitele situații cu care se confruntă statele membre și presiunea fluctuantă exercitată de migrație, Comisia propune un sistem de contribuții flexibile din partea statelor membre. Aceste contribuții pot varia de la transferul solicitanților de azil din țara de primă intrare la asumarea responsabilității pentru returnarea persoanelor care nu au drept de ședere sau la diverse forme de sprijin operațional.

Noul sistem se bazează pe cooperare și pe tipuri flexibile de sprijin, care iau la început forma unor contribuții voluntare, contribuții mai stricte fiind însă obligatorii în perioadele în care statele membre se confruntă cu o presiune importantă exercitată de migrație, pe baza unei plase de siguranță.

Mecanismul de solidaritate va acoperi diverse situații, printre care și debarcarea persoanelor în urma unor acțiuni de căutare și salvare, presiunea exercitată de migrație, situațiile de criză sau alte circumstanțe specifice.

Schimbarea de paradigmă în cooperarea cu țările terțe

UE va urmări să promoveze parteneriate adaptate și reciproc avantajoase cu țările terțe.Acestea vor contribui la abordarea provocărilor comune, cum ar fi introducerea ilegală de migranți, și la dezvoltarea căilor de migrație legală și vor aborda chestiunea punerii în aplicare cu eficacitate a acordurilor și a mecanismelor de readmisie. UE și statele sale membre vor acționa în mod unitar, utilizând o gamă largă de instrumente pentru a sprijini cooperarea cu țările terțe în materie de readmisie.

O abordare cuprinzătoare

Pachetul prezentat astăzi va urmări, de asemenea, să impulsioneze un sistem european comun de returnare, pentru ca normele UE în domeniul migrației să devină mai credibile. Acest sistem va include un cadru juridic mai eficace, un rol mai important al poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european și al nou-numitului coordonator al UE în materie de returnare, o rețea de reprezentanți naționali urmând să asigure coerența la nivelul UE.

Sistemul propus va include, de asemenea, o guvernanță comună pentru migrație, cu o mai bună planificare strategică pentru a se asigura alinierea politicilor UE și a celor naționale, precum și o monitorizare sporită a gestionării migrației pe teren, pentru a consolida încrederea reciprocă.

Gestionarea frontierelor externe va fi îmbunătățită. Corpul permanent al poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european, care ar trebui, conform planurilor, să fie trimis în teren începând cu 1 ianuarie 2021, va oferi un sprijin sporit oriunde va fi nevoie.

Societățile și economiile europene vor avea de câștigat de pe urma unei politici credibile privind migrația legală și integrarea. Comisia va lansa cu țări terțe cheie parteneriate pentru atragerea de talente, care vor corela nevoile și competențele de pe piața muncii a UE. Pactul va consolida relocarea și va promova alte soluții complementare, urmărind dezvoltarea unui model european de sponsorizare comunitară sau privată. Comisia va adopta, de asemenea, un nou plan de acțiune cuprinzător privind integrarea și incluziunea pentru perioada 2021-2024.

Etapele următoare

Acum este rândul Parlamentului European și al Consiliului să examineze și să adopte întregul set de acte legislative necesare pentru ca politica UE cu adevărat comună în domeniul migrației și azilului să devină realitate. Având în vedere caracterul urgent al situației locale din mai multe state membre, colegiuitorii sunt invitați ca, până la sfârșitul anului, să ajungă la un acord politic referitor la principiile de bază ale Regulamentului privind gestionarea azilului și a migrației și să adopte Regulamentul privind Agenția UE pentru Azil, precum și Regulamentul privind Eurodac. Directiva revizuită privind condițiile de primire, Regulamentul privind condițiile pentru protecția internațională și Directiva reformată privind returnarea ar trebui să fie, de asemenea, adoptate rapid, pe baza progreselor deja înregistrate din 2016 până în prezent.