129 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în şase proiecte menite a asigura facilitarea accesului la apă potabilă în România.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat: “Cele şase proiecte reprezintă exemple concrete ale solidarităţii europene. Toate regiunile ar trebui să aibă acces la apă curată, însă în România şi în alte regiuni din Europa, acest lucru nu este încă în totalitate realizat. Graţie acestor proiecte finanţate de UE, sute de mii de români vor putea beneficia de apă potabilă în fiecare zi.”
Cele şase proiecte au în vedere următoarele:
- 15,7 milioane de euro sunt alocaţi îmbunătăţirii sistemului de tratare a apelor uzate în judeţul Bacău, în estul României;
- 8,6 milioane de euro vor permite îmbunătăţirea accesului la apă curată pentru peste 155 de mii de locuitori din judeţul Bistriţa-Năsăud;
- 17,4 milioane de euro vor contribui la conectarea a aproximativ 380 de mii de persoane la o reţea modernă de distribuţie a apei şi canalizare în judeţul Braşov;
- 60,7 milioane de euro vor fi investiţi, în judeţul Hunedoara, în conectarea a 110 mii de locuitori din zona Văii Jiului la o reţea modernă de distribuţie şi tratare a apei;
- 8,2 milioane de euro vor sprijini ameliorarea calităţii apei şi mai buna protecţie a mediului în judeţulTulcea, în vecinătatea Deltei Dunării, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO;
- 18,5 milioane de euro pentru extinderea şi/sau renovarea infrastructurii de apă potabilă (puţuri, rezervoare, reţea de distribuţie etc.) în judeţul Vâlcea.