Veteranul Stăncioiu îl concurează pe Pigliacelli

0
345

Universitatea Craiova l-a transferat pe portarul de 37 de ani care a fost ultima dată în lotul FCSB

În loc să achiziţioneze un atacant de valoare, Universitatea Craiova aduce jucători pe posturi deja acoperite. Deşi italianul Mirko Pigliacelli a avut evoluţii excelente în acest debut de sezon, iar „Popică” este o variantă solidă ca back-up, Universitatea Craiova l-a transferat pe postul de portar şi pe veteranul Eduard Stăncioiu. În vârstă de 37 de ani, fostul goal-keeper de la Sportul, CFR Cluj, ASA, care ultima dată a fost în lotul celor de la FCSB, a semnat un contract pe un sezon cu gruparea din Bănie. De altfel, el a făcut deja un prim antrenament alături de noii săi colegi. Edi Stăncioiu, care a fost acum 10 ani în lotul României la Euro 2008, se hotărâse să pună capăt carierei în vară, după despărţirea de FCSB, şi a mers în Emiratele Arabe, la echipa a doua a clubului Al Wahda, ca secund al lui Adrian Mutu, dar se pare că a revenit asupra deciziei de a se retrage. Practic, Stăncioiu va îndeplini rolul de acum doi ani al unui alt veteran, Pedro Mingote. „Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că a semnat un contract valabil pe un an cu goalkeeperul Eduard Stăncioiu. Născut pe data de 3 martie 1981 în capitala României, noul goalkeeper al echipei noastre are o talie de 1,83 metri și este un fotbalist de picior drept. Până în acest moment, Edi Stăncioiu se poate lăuda cu un palmares impresionant: trei titluri în Liga I, trei Cupe ale României și două SuperCupe ale României. A bifat 214 meciuri în prima ligă a României, 8 în UEFA Champions League și 4 în UEFA Europa League. Stăncioiu a debutat în echipa Națională a României pe data de 31 mai 2008, în amicalul câștigat de tricolori în fața Muntenegrului, scor 4-0”, se precizează pe site-ul clubului.

Surplus de portari, deficit de atacanţi

Din păcate, conducerea clubului Universitatea Craiova nu intenţionează să achiziţioneze şi un atacant de valoare, deşi este postul cel mai descoperit, iar fanii solicită practic cu disperare un transfer în acel compartiment. Acolo pot evolua doar croatul Dominik Glavina, cel care nici măcar nu a mai fost inclus în lot de Devis Mangia la ultimele partide, şi Jovan Markovic, un puşti de 17 ani care, în ciuda calităţilor dovedite în meciurile de juniori, este lipsit de experienţă şi a avut şi două accidentări grave în ultimii ani. Probabil că reţinerile oficialilor clubului sunt legate şi de eşecurile avute în mercato pe acest post. Toţi atacanţii centrali aduşi în precedentele sezoane au avut prestaţii extrem de modeste la Universitatea, Rambe, Fajic şi Mihai Roman nereuşind să marcheze vreun gol în tricoul alb-albastru. Poate că şefii clubului ar trebui să se orienteze şi în acest caz pe pista italiană, după ce Pigliacelli, Fedele şi Donkor s-au adaptat rapid în Bănie, având evoluţii apreciate.