Avanpremiere naționale și mâncare de praz cu măsline pregătită de Mircea Dinescu, în oferta Divan Film Festival

0
346

La Craiova începe, astăzi, Divan Film Festival – festivalul dedicat cinematografiei și bucătăriei balcanice. 14 lungmetraje și 17 scurtmetraje, reunite sub tema „Balcanii visează” / „Balkan Dreams”, două concerte, un spectacol de teatru și demonstrații culinare fac parte din programul care se va desfășura până duminică la Craiova și va continua până pe 1 septembrie în Port Cultural Cetate. Publicul este „ademenit” de organizatori atât cu 13 avanpremiere naționale, cât și cu preparate culinare ale gazdei – poetul Mircea Dinescu. Ieri, într-o conferință de presă, acesta a declarat că păstrează ca surpriză meniul, dezvăluind doar că va pregăti… mâncare de praz oltenesc cu măsline. Evenimentele din cadrul Divan Film Festival sunt cu acces gratuit pentru public, craiovenii fiind invitați să le vizioneze la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu” și la Cinema Inspire.

„Anul acesta, avem foarte multe filme noi, majoritatea prezentate pentru prima dată în România. Avem filme din aproape toate țările din zona Balcanilor, precum și invitați din Turcia, Serbia, Ungaria, ca și din Republica Moldova”, a precizat, ieri, în conferința de presă, Monica Felea, directorul Divan Film Festival, adăugând că programul include 13 filme în avanpremieră națională. Evenimentul, ajuns la a IX-a ediție, este co-organizat de Fundația pentru Poezie „Mircea Dinescu” și Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Dolj și Primăria Craiova, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Uniunea Cineaștilor din România.

Ediția 2018 a Divan Film Festival începe astăzi, 24 august, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”, cu un show plin de energie al formației transilvănene care combină teatrul, muzica și poveștile: „sZempol Offchestra”. Vioară, trompetă, tobe, bass și instrumente electronice sunt ingredientele cu care trupa anunță că va susține „un performance electrizant”, de la ora 20.30. Îi va urma, la ora 21.30, proiecția filmului „Zer” (Germania-Turcia-SUA, 2017), un demers cinematografic extrem de curajos în Turcia zilelor noastre al regizorului Kazim Oz, care va fi prezent, cu acest prilej, la Craiova. „Filmul tratează cu sensibilitate un episod sângeros din istoria acestei țări, pe care establishmentul dorește cu orice preț să îl dea uitării: masacrul turc asupra etnicilor kurzi de la Dersim”, spun organizatorii.

Referindu-se la avanpremierele românești pe care publicul le va putea vedea, Simona Rădoi, PR al festivalului, a precizat că un eveniment special îl va reprezenta proiecția filmului de referință al lui Stere Gulea, „Moromeții”, ecranizare după romanul lui Marin Preda, care va avea loc sâmbătă, 25 august, ora 21.30, tot la Teatrul de Vară din parc. Cu acest prilej, va rula și un fragment de 15 minute din „Moromeții 2”, deja numit cel mai așteptat film al anului. În aceeași zi, dar de la ora 11.30, ia Inspire Cinema va rula „Străjerii” (2018), «primul fim pentru copii realizat în România după 1989, o trimitere frumoasă la celebrul „Cireșarii”», a adăugat Simona Rădoi.

Parteneriatul cu Festivalul de Teatru Tânăr Ideo – Ides aduce anul acesta la Divan Film Festival o poveste de dragoste neconvențională, plină de evenimente tragi-comice: „Semne de bună purtare”, un spectacol oferit de trupa AS din București, duminică, 26 august, ora 19.30, la Teatrul Național „Marin Sorescu”.

De luni, 27 august, până sâmbătă, 1 septembrie, Divan Film Festival va continua pe malul Dunării, în Port Cultural Cetate, cu alte numeroase producții cinematografice, dar și cu concerte. „Aida și Noi” invită la dans spectatorii din Port Cultural Cetate cu un mix irezistibil de glam disco și folclor balcanic, în timp ce Mambo Siria va veni cu o ofertă irezistibilă ultima seară a festivalului: versuri deocheate pe muzică lăutărească din zona Olteniei.

Nu vor lipsi, desigur, demonstrațiile culinare oferite de gazda festivalului, Mircea Dinescu, și invitații săi, introduse prin povești fascinante de istoricul culinar Cosmin Dragomir. «Avem artă cinematografică, dar și culinară, pentru că eu voi continua să stau în spatele „frontului” cu sculele mele de gătit. Și probabil că voi găti în aer liber mai mult decât în alte dăți. Un prieten din Spania mi-a lăsat „moștenire” o farfurie uriașă, pentru paella, dar eu voi face în ea preparate românești. Vreau să pregătesc praz cu măsline. E o legumă fină, în mare vogă», a dezvăluit Mircea Dinescu în cadrul conferinței de presă de ieri. Cu același prilej, a anunțat că în aproximativ o lună va deschide un restaurant în Craiova și i-a invitat pe amatori să deguste mai multe mâncăruri sofisticare pregătite cu praz oltenesc.