Furtuna a făcut ravagii în Dolj

0
629

Aseară, furtuna a făcut ravagii în Dolj, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj fiind nevoit să intervină, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) în mai multe cazuri, în judeţ. Astfel, au căzut copavi care au avariat 20 de autoturisme sau au blocat căile de acces. De asemenea, în Craioviţa Nouă, acoperişul unui bloc a căzut avariind mai multe maşini parcate. SVSU au acţionat în 12 localităţi, degajând carosabilul de copacii căzuţi: Băileşti, Caraula, Predeşti, Lazu, Sopot, Melineşti, Brabova, Rojişte, Tunarii Vechi, Vârtop, Sârsca şi Terpeziţa. Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale.