În această vară, AIESEC Craiova aşteaptă 40 de tineri voluntari internaţionali veniţi prin intermediul proiectelor sociale pentru o durată de şase săptămâni. Originari din țări precum China, Turcia, Malaezia, Taiwan, Grecia, Azerbaidjan, Thailanda, aceştia vor participa la două proiecte – „Discover Schools” şi „Explore” –, organizate de AIESEC Craiova, în parteneriat cu alte instituţii.
Proiectul „Discover Schools”, pentru elevii de gimnaziu, este în plină desfăşurare săptămâna aceasta, iar „Explore” se adresează copiilor de la grădiniță și va începe pe 7 iulie. „Aceste proiecte oferă participanților o deschidere către alte culturi, o educație non-formală în vederea dezvoltării unor abilități din sfera inteligenței emoționale, precum comunicare, lucru în echipă, responsabilitate, conștientizarea propriilor calități, ca ulterior aceștia să se poată integra mai ușor în societate. Sesiunile au ca temă principală interacțiunea dintre participanți, dintre copii și voluntarii noștri, cunoașterea diverselor culturi. De asemenea, vor avea loc jocuri interactive ce le dezvoltă creativitatea”, se precizează într-un comunicat de presă al AIESEC Craiova.
În aceste săptămâni petrecute în Craiova, voluntarii internaționali vor lua parte la multe activități, astfel încât să cunoască mai bine orașul-gazdă, și li se vor prezenta tradițiile și preparatele culinare specifice regiunii. În plus, vor avea ocazia ca, timp de o săptămână, să viziteze cele mai frumoase orașe ale României.
AIESEC este o asociație studențească globală, non-guvernamentală, independentă, non-profit, condusă de studenți sau proaspăt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior. AIESEC este prezentă în peste 2.400 de universități, 126 de țări și teritorii și are ca scop dezvoltarea abilităților de leadership ale membrilor săi.