Ludovic Orban: Îi sugerez lui Tăriceanu să se înscrie direct în PSD. Voi avea discuţii cu cei din ALDE

0
370

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, ieri, la Iaşi, că formaţiunea pe care o conduce este pregătită în orice moment să îşi asume răspunderea guvernării şi transmite că va vorbi cu liberalii din ALDE pentru că îi doreşte în PNL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ludovic OrbanPreşedintele PNL, Ludovic Orban a explicat că în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis nu nominalizează un candidat liberal pentru conducerea guvernului, PNL va vota împotriva oricărui guvern care conţine PSD în el. Liderul PNL a explicat că a convocat pentru luni, la ora 12, Biroul Permanent Executiv, unde se va decide poziţia partidului la negocieri. Sigur că ne dorim să intrăm la guvernare prin uşa din faţă şi nicidecum prin negocieri de culise care ar putea să ne împiedice să punem în practică programul de guvernare. Vom avea discuţii exploratorii cu toţi actorii politici. Ce am hotărât cu precizie este că nu facem nicio negociere cu PSD. În cazul în care nu va fi nominalizat un candidat PNL vom vota împotriva oricărui guvern care conţine PSD în el”, a declarat preşedintele PNL Ludovic Orban.

         Orban a explicat că pentru a putea construi majoritatea parlamentară constituirii unui guvern PNL are nevoie de peste cel puţin jumătate din parlamentarii ALDE. Sigur, e puţin probabil ca Tăriceanu să se dezlipească de Dragnea. Văd că în ultima vreme e lipit ca marca de scrisoare de Dragnea, aşa cum odată era lipit de Ponta când era la PSD. Eu îi sugerez domnului Tăriceanu să se înscrie direct în PSD şi să îi lase pe liberali să vină la Partidul Naţional Liberal. Voi discuta cu parlamentari liberali care au trecut în ALDE. Eu îmi doresc toţi liberalii în PNL”, a mai declarat Ludovic Orban.